Ministerul Educației a alocat județului Suceava o sumă de aproape 700.000 de lei (7 miliarde de lei vechi) pentru achiziționarea de manuale școlare. Anunțul a fost făcut de prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, care a precizat că în cursul zilei de joi va avea loc ședința Colegiului Prefectural în cadrul căreia va fi analizat stadiul pregătirii unităților de învățământ din județul Suceava pentru începerea anului școlar 2012-2013.
„Cel mai important subiect din cadrul acestei ședințe va fi cel legat de stadiul pregătirii unităților de învățământ din județul Suceava pentru începerea noului an școlar. Potrivit informării făcute de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, în toate unitățile școlare din județ, pe parcursul vacanței au fost luate măsuri de igienizare a spațiilor, în vederea asigurării condițiilor corespunzătoare începerii anului școlar”, a spus Sinescu.
El a arătat că în anul școlar 2012 – 2013, în județul Suceava vor funcționa 832 de unități școlare, din care 181 de unități în mediul urban și 642 în mediul rural. Prefectul a declarat că în unitățile de învățământ sucevene au fost realizate lucrări de văruire, vopsire, dezinfecție, dezinsecție și deratizare. Florin Sinescu a arătat că în majoritatea cazurilor lucrările au fost realizate în limitele bugetelor și prin forțe proprii, cu personalul școlilor.
„Din acest punct de vedere toate unitățile școlare vor fi pregătite pentru începerea anului școlar, în unele dintre acestea lucrările fiind deja finalizate”, a încheiat Sinescu.