Județul fără viitor



Dr. Adrian Botezatu - Bucovina TV
Dr. Adrian Botezatu - Bucovina TV

De 25 de ani județul Suceava avansează într-o singură direcție: în mlaștină. O nouă administrație județeană, o nouă scufundare. Cifrele nu mint și situația este catastrofală: județele Suceava, Timiș și Cluj au cam aceeași suprafață, cam aceeași populație ca număr, cam același număr de pensionari și cam același număr de elevi. Unde este însă diferența? Direfența este că județele Cluj și Timiș au peste 200.000 de oameni cu locuri de muncă, iar Suceava doar puțin peste 90.000. Peste 100.000 de suceveni au fost goniți în străinătate de politicienii locali inteligenți, cu o viziune coerentă de dezvoltare a județului Suceava. Industrie locală nu mai există pentru că a fost demolată bucată cu bucată și făcută speculă cu terenurile de sub ele; companii locale puternice care să facă angajări nu există, pentru că nu au fost încurajate să existe; investitorii din afară sunt primiți doar dacă vin cu ofrande. Populația municipiului Suceava scade la fiecare zece ani, tinerii absolvenți fugind dintr-un oraș a cărui ofertă de muncă constă doar din meseriile: ospătar, șofer, videochat etc. (municipiul Suceava are cei mai pricepuți conducători care au rezolvat toate problemele cetățenilor: curățenia este impecabilă, câinii vagabonzi au dispărut de ani buni de pe străzile orașului, de ani de zile cetățenii beneficiază de apă caldă în luna august și de prețuri mici la încălzire iarna). Peste 60% din populația județului locuiește în zona rurală, cu efectele care decurg de aici: 500 de școli nu au autorizație de funcționare din cauza grupurilor sanitare și nu pot ieși din faza neolitică; starea de sănătate este deplorabilă; șomaj; consum de alcool etc.
De precizat că la momentul Marii Uniri de la 1918, Bucovina era cea mai industrializată regiune din România Mare, mult înaintea Transilvaniei.
Cu ce s-au ocupat politicienii suceveni în ultimii 25 de ani? Să enumerăm: muzică populară; mocănița; oul de Paște; Bucovina Înaripată; show aviatic; Hora Bucovinei; Hora de la Prislop; urcatul oilor la munte; și, cu voia dvs, din nou muzică populară…
Ghinionul acestui județ a fost că nu a avut politicieni care să-l iubească și să se bată pentru dezvoltarea lui. Dacă ar fi avut, astăzi Suceava ar fi fost la fel cu județele Cluj și Timiș. Mare ghinion…
Dr. Adrian Botezatu – Bucovina TV



Recomandări

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua