Opinie

Judecătorul care a decis eliberarea lui Vasile Lavric susține că acesta nu este un pericol public



Dacă decizia Tribunalului Suceava rămâne în vigoare, Vasile Lavric va fi eliberat din arest preventiv și va avea de suportat arestul la domiciliu
Dacă decizia Tribunalului Suceava rămâne în vigoare, Vasile Lavric va fi eliberat din arest preventiv și va avea de suportat arestul la domiciliu

Înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu a fost dispusă deoarece Vasile Lavric nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică. Cel puțin așa se arată în motivarea magistraților de la Tribunalul Suceava, care consideră că în perioada în care a fost lipsit de libertate rădăuțeanul „a putut conștientiza consecințele adoptării unui comportament în dezacord cu normele penale”.
„Tribunalul mai constată că, la acest moment, pericolul social pe care lăsarea sa în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică, după aproape 4 luni și jumătate de arest preventiv, nu mai poarte fi dedus exclusiv din pericolul faptei, or acuzarea nu a produs nici o dovadă din care să rezulte că odată încetată starea de arest, însă supus unei supravegheri a conduitei sale viitoare, buna desfășurare a judecății cauzei nu ar putea fi asigurată”, se arată în motivarea magistraților de la Tribunalul Suceava.
În același document se mai specifică și faptul că în sarcina lui Vasile Lavric este reținută o infracțiune gravă, dar acesta are acum o anumită vârstă și a avut un comportament adecvat în societate înainte de a fi acuzat de fapta din cursul anului 2000.
Decizia Tribunalului Suceava a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Suceava. Contestația va fi analizată săptămâna viitoare, iar soluția acestei instanțe va fi definitivă.
O nouă scrisoare a lui Vasile Lavric din penitenciar
Aflat în greva foamei din data de 9 iulie, Vasile Lavric a fost transferat săptămâna trecută de la Penitenciarul Botoșani la Penitenciarul Spital Târgu Ocna. Din spatele gratiilor, rădăuțeanul ne-a trimis o nouă scrisoare, în care afirmă că principalii vinovați pentru arestarea sa sunt „ziarul vostru, procurorul și familia Iordache”.
Printre altele, jurnaliștii de la Monitorul de Suceava sunt găsiți responsabili de Vasile Lavric pentru că s-a îmbolnăvit de stres și a dat în diabet. Bărbatul judecat pentru tentativă de omor și-a arătat indignarea pentru că nu a fost întrebat dacă este de acord cu publicarea articolelor care-l privesc și a amenințat că va acționa în judecată redacția cotidianului nostru.
Ce presupune arestul la domiciliu
Dacă decizia Tribunalului Suceava rămâne în vigoare, Vasile Lavric va fi eliberat din arest preventiv și va avea de suportat arestul la domiciliu, o măsură mai puțin restrictivă.
În condițiile în care va ieși din penitenciar, Vasile Lavric trebuie să respecte anumite măsuri, cum ar fi: să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu Nicoleta Lavric sau cu membrii familiei acesteia și nici cu o serie de martori, printre care și mama celor trei fete dispărute.
Săptămâni în șir de greva foamei
La termenul de judecată de miercuri Vasile Lavric nu a fost prezent. Avocații săi au precizat că bărbatul nu a putut fi adus în fața instanței deoarece starea sa de sănătate nu permite să fie transportat, așa cum rezultă și din actele medicale trimise la dosar de reprezentanții Penitenciarului Spital Târgu Ocna.
Vasile Lavric a fost transferat la Târgu Ocna în urmă cu mai bine de o săptămână, după ce a acuzat probleme medicale din cauza faptului că se află în greva foamei din data de 9 iulie, ceea ce până în prezent înseamnă că astăzi a intrat în a 53-a zi de refuz total de hrană. El a avut nevoie de îngrijiri medicale în timp ce se afla în Penitenciarul Botoșani, și pentru că a refuzat internarea în spital reprezentanții administrației penitenciarelor au dispus transferul său într-o unitate spitalicească din această structură.
Pentru ce este judecat Vasile Lavric
Vasile Lavric este judecat la Tribunalul Suceava pentru o tentativă de omor comisă în urmă cu 14 ani împotriva Nicoletei Lavric, fostă Iordache, una din cele trei surori dispărută fără urmă.
Procurorii susțin că, în noiembrie 2000, Lavric și-a lovit soția de atunci, Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap, în mod repetat. Deși loviturile nu i-au pus femeii direct în pericol viața, procurorii au invocat intenția, modul în care s-a petrecut agresiunea – lovituri de ciocan în cap, pentru a-i reține infracțiunea de tentativă de omor.
La vremea respectivă, soția lui Lavric a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a primit îngrijiri medicale, după care a fost externată și a trăit încă cinci ani alături de soțul ei. A dispărut fără urmă în aprilie 2005. Două luni mai târziu, avea să dispară și Ramona Iordache (18 ani atunci), tânără cu care Vasile Lavric avea un copil în urma unei relații extraconjugale.
După cele două dispariții misterioase, mama fetelor le-a povestit polițiștilor și despre o altă fată de-a ei, Iuliana, pe care nu a mai văzut-o din 1995, de când tânăra avea doar 16 ani.
Precizare
În articolul “Reprezentanții penitenciarului încearcă să-l convingă pe Vasile Lavric să renunțe la greva foamei’, apărut în ediția din 21 august, s-a strecurat o greșeală de culegere, reieșind faptul că fragmentele osoase găsite în acest caz nu erau de proveniență animală. Potrivit informațiilor apărute în mass-media, neconfirmate, dar nici infirmate de anchetatori, acele fragmente osoase sunt de proveniență animală.



Recomandări

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră
Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră
Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii
Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii