Decizie

Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava anunță că vor intra doar în cauzele urgente



Palatul de Justiție Suceava
Palatul de Justiție Suceava

Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava și-au exprimat dezaprobarea față de intențiile Guvernului de a amâna plata unor drepturi pentru personalul din Justiție. Adunarea Generală a Judecătorilor de la această instanță, care s-a întrunit în ședință în data de 14 decembrie, a anunțat că susține, în unanimitate, Scrisoarea deschisă adresată Guvernului României de președinții curților de apel din țară, precum și punctul de vedere exprimat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva adoptării OUG privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene.
”Totodată, Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Suceava a adoptat, ca formă de protest împotriva măsurilor propuse prin proiectul OUG privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, amânarea judecării cauzelor, începând cu data de 14.12.2023, cu excepția celor cu caracter urgent, până la adoptarea unor măsuri care să respecte hotărârile judecătorești și actele administrative emise cu privire la drepturile salariale”, se arată într-un comunicat remis de Curtea de Apel Suceava.
În perioada de desfășurare a protestului vor fi judecate următoarele cauze:
În materie non penală: ordonanță președințială, măsuri asigurătorii, suspendare provizorie executare, suspendare executare hotărâri, răpiri internaționale de copii, plasamente, adopții, custodii publice, declarare ca indezirabili, ordine de protecție, incidente procedurale și strămutări în legătură cu cauzele urgente, suspendarea actelor administrative, plângerile împotriva deciziilor CNSC, reintegrare minori.
În materie penală: cauzele în care sunt cu inculpați sub imperiul măsurilor preventive, cauze de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cauze în care este iminentă împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, cauzele în materia executării pedepselor, verificare măsuri asiguratorii, măsurile de siguranță.
Reprezentanții Curții de Apel Suceava au mai anunțat că, în funcție de soluțiile legislative ce se vor adopta cu privire la statutul magistratului, va fi convocată o nouă Adunare Generală pentru a decide cu privire la continuarea sau încetarea protestului.



Recomandări

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag
Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag

Florin Pușcașu acuză Guvernul că a încălcat principiul separației puterilor în stat prin schimbarea termenului la CCR în privința majorării taxelor pe proprietate