Judecătoarea Mona Pivniceru, opozant al lui Traian Băsescu, propusă pentru portofoliul Justiției



Mona Pivniceru, care a avut de mai multe ori schimburi de replici cu Traian Băsescu atunci când acesta a atacat justiția, este propunerea premierului Victor Ponta pentru portofoliul Justiției, nominalizarea ei fiind acceptată de către președintele interimar Crin Antonescu.
Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că i-a propus ca miniștrii pe Mircea Dușa la Ministerul de Interne, pe Radu Stroe ca ministru delegat pentru Administrație Publică, pe Titus Corlățean la Ministerul de Externe, pe Dan Șova pentru Relația cu Parlamentul și pe judecătorul Mona Pivniceru la Justiție.
Ponta a precizat că propunerile au fost accepate de către președintele interimar Crin Antonescu, iar ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniștrii ar putea fi organizată luni seara.
Astfel, postul de ministru al Justiției, rămas vacant prin trecerea lui Corlățean la Externe, va fi preluat de Mona Pivniceru, fost președinte al Asociației Magistraților din România, reprezentantul judecătorilor Înaltei Curți de casație și Justiție în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Judecătoarea Mona Pivniceru a fost din 2009 președinte al Asociației Magistraților din România, funcție la care a renunțat în iunie 2011, când a fost aleasă membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ca reprezentant al judecătorilor instanței supreme. În 7 septembrie 2011, Mona Pivniceru a fost validată de Plenul Senatului, în locul Lidiei Bărbulescu, respinsă în urma unei decizii a Curții Constituționale în 2010.
Mona Pivniceru și-a început cariera profesională în domeniul juridic în 1982, ca avocat în Baroul Vaslui. În 1991, Mona Pivniceru a devenit judecător la Judecătoria Iași, iar doi ani mai târziu a fost numită magistrat la Tribunalul Iași. Din 1999 și până în 2009, Mona Pivniceru a fost magistrat la Curtea de Apel București, iar în decembrie 2010 a fost promovată la Secția civilă și de proprietate intelectuală a instanței supreme.
Pivniceru a fost din 1997 și până în 2007 conferențiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași, iar din 2007 până în 2010 a fost profesor universitar la catedra de drept a universității și îndrumător doctoral pentru disciplinele Drept internațional public, Protecția juridică a drepturilor omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Practica CEDO – Master științe penale.
Mona Pivniceru a absolvit în 1982 Facultatea de Drept a Universității „Al I. Cuza” Iași, iar doi ani mai târziu a promovat examenul de definitivat în avocatură. Din 1991 a intrat în magistratură, iar în 1999 a obținut titlul de doctor în drept – specializarea Drept internațional public, la Universitatea „Al. I. Cuza”, sub coordonarea profesorului Mihail Jakotă.
În 2000, Mona Pivniceru a fost admisă la doctorat în specilizarea Drept civil în cadul Facultății de Drept din Universitatea București, coordonator fiindu-i profesorul Corneliu Bârsan. Lucrarea de doctorat cu tema „Efectele juridice ale contractelor aleatorii” și-a susținut-o în 22 decembrie 2008, la Facultatea dre Drept din Universitatea București, fiind laureată cu distincția „Suma cum laude”.
În 1994, Mona Pivniceru a devenit membru al Asociației Magistraților din România și al Asociației Magistrațilort din Iași, în 2005 a devenit vicepreședintele asociației și din 2008 până în 2011, când a fost desemnată în CSM, a fost președinte al forului.
Mona Pivniceru este autoarea unor lucrări de specialitate și a primit numeroase distincții și premii, printre care Ordinul Național de Merit în grad de Comandor, pentru merite deosebite în elaborarea jurisprudenței, reformarea justiției și corecta aplicare a legii, primit în decembrie 2000 și distincția acordată de Asociația Magistraților din România în 2008 – „Reper moral și profesional pentru ceilalți magistrați”.
Mona Pivniceru deține din 2001 un apartament în Iași, în suprafață de 65,66 metri pătrați, o casă de vacanță de 400 de metri pătrați și un teren intravilan de 7.100 de metri pătrați în comuna Tulgheș, cumpărate în 2007, potrivit ultimei declarații de avere, din 14 iunie 2012.
Pivniceru are un autotuism Volkswagen cumpărat în 2007 și un ATV Linhai „supus înmatriculării”.
Ministrul propus pentru Justiție are aproape 78.000 de lei în conturi și depozite bancare, nu a făcut investiții și nu are datorii.
Din salariul de judecător la Înalta Curtea de Casație și Justiție, Mona Pivniceru a avut venituri în anul fiscal precedent de 96.036 de lei, iar de la Consiliul Superior al Magistraturii a încasat un salariu de 57.422 de lei.
În declarația de avere, Mona Pivniceru a notat și venituri de 4.500 de lei din drepturi de autor, primite de la Editura „Hamangiu”, precum și 13.103 lei diurnă detașare, 381,59 lei transport, 9.327,68 lei decontare pentru chirie, 96,60 euro diurnă delegație externă și 5.062,50 lei diurnă delegație internă.
În perioada în care s-a aflat la conducerea AMR, Mona Pivniceru a avut de mai multe ori schimburi de replici cu Traian Băsescu.
Președintele a criticat în mod repetat, vizavi de Justiție, tergiversările în soluționarea unor cauze, declarând că există prea multe dosare prost făcute de procurori sau deliberat întârziate de judecători. El a semnalat că există prea multe situații în care un dosar este restituit procurorului „după un an și jumătate, după un an”, pe chestiuni de procedură.
Consilul Superior al Magistraturii a fost, în repetate rânduri, critica atacurilor președintelui, care prezidează ședințele CSM, potrivit Constituției. El a participat la majoritatea ședințelor de început și de sfârșit de an de la CSM și s-a întâlnit cu magistrații Consiliului de fiecare dată când oficialii Comisiei Europene au semnalat, în rapoartele periodice, restanțe în îndeplinirea angajamentelor asumate, comentând și decizi judecătorești.
De exemplu, în aprilie 2008, Traian Băsescu declara, referindu-se la judecătorul care i-a dat omului de afaceri Costică Constanda dreptul să construiască în Parcul Bordei: „Un judecător corupt, mai mulți judecători corupți nu au respectat acest act (Planul Urbanistic General, n.r.)”.
Mona Pivniceru, atunci vicepreședinte al AMR, susținea că prin acuzațiile președintelui Traian Băsescu la adresa judecătorului în cazul Bordei, sistemul judiciar a intrat într-o etapă similară domniei lui Caligula, când magistrații erau acuzați după cum bătea vântul puterii.
În acest context, Mona Pivniceru a susținut că, prin urmare, contestabilitatea și suspiciunea publică „insuflată difuz ori declamată în termeni preciși, este deviza sub care se situează exercițiul puterii judecătorești în România, spațiu devenit european în acte la 1 ianuarie 2007, având în spate însă o lungă tradiție de acte și documente internaționale privitoare la independența puterii judecătorești”.
În vara anului 2009 (în timpul vacanței judecătorești), actul normativ prin care Executivul a decis anularea sporurilor pentru magistrați și personalul auxiliar din justiție a declanșat un protest în sistemul judiciar. Timp de aproape două luni, magistrații au intrat în sălile de judecată pentru a amâna procese, cazurile de urgență fiind însă soluționate.
În 10 septembrie 2009, Băsescu a participat la ședința CSM unde se analiza situația din Justiție, în contextul în care magistrații refuzau să lucreze. Președintele declara că în Justiție are loc, în esență, o grevă, ceea ce este împotriva legii, iar Justiția trebuie să intre imediat în legalitate.
Președintele Asociației Magistraților din România (AMR), Mona Pivniceru, a avut, la aceeași ședință, un lung schimb de replici cu șeful statului, pe care l-a acuzat că dă semnale care pot fi catalogate drept interferențe în justiție.
„Nu aveți răbdare să discutați cu noi? Dacă prezidați această ședință, aveți răbdare să ascultați punctul nostru de vedere (…) Aveți măcar aparența că ne ascultați și pe noi”, i-a spus Pivniceru lui Băsescu, iar acesta a replicat: „Doamnă, păi vă ascult la televizor, când apăreți la televizor mă uit la dumneavoastră ca la Dumnezeu”. Pivniceru a arătat că statul nu își execută obligațiile față de magistrați, „președintele îi face corupți, alții, idioți”, și că astfel nu poate exista normalitate în sistem. Pivniceru i-a vorbit lui Băsescu despre faptul că judecătorii au o activitate foarte grea, în condițiile în care au foarte multe cazuri de judecat, într-o mare de prevederi legislative contradictorii.
Ea i-a spus șefului statului că este dispusă să organizeze o simulare de proces, la care să participe Traian Băsescu, menționând că astfel ar putea înțelege și președintele cât de grea este activitatea de judecător. Replica președintelui a fost promptă: „V-aș condamna imediat, doamnă, dacă eu aș fi judecător”, la care Pivniceru a răspuns că se referea la un proces civil. „Și structura dumneavoastră pledează pentru (așa ceva-n.r.)… (…) Eu insist să preparăm o ședință de judecată, să vedeți care e timpul sau volumul de muncă pe care îl desfășoară un judecător, să intrăm în ședința de judecată și să formulați o sentință. După acest periplu veți avea reprezentarea, cel puțin minimală, a ceea ce înseamnă activitatea unui judecător”, adăuga Mona Pivniceru.
Judecătoarea de la Curtea de Apel Iași, Mona Pivniceru s-a numărat printre cei care au pledat pentru greva din sistemul judiciar din august-septembrie 2009. Chiar în 17 septembrie 2009, Pivniceru a încercat să convingă jurnaliștii că presedintele CSM de atunci, Virgil Andreieș, nu a transmis un mesaj de încetare a protestelor, atunci când a salutat magistrații pentru solidaritate și fermitate.
În scurt timp, greva din Justiție s-a încheiat, magistrații reluându-și activitatea, după ce s-a încheiat un pact cu Guvernul.
În 2 decembrie 2009, Mona Pivniceru a fost promovată la Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, condusă pe atunci de Florin Costiniu (care, ulterior, a fost arestat, dar eliberat și condamnat pentru fapte de corupție-n.r.).
În 14 decembrie 2010, Președintele Traian Băsescu afirma că niciun sistem de justiție din UE nu a făcut atâta rău vreunei țări precum cel românesc, apreciind că CSM nu a funcționat corespunzător în mandatul trecut și „a adus România acolo unde a adus-o din punctul de vedere al credibilității”.
„Este greu de înțeles cum o instituție formată din judecători face atâta rău din punctul de vedere al credibilității unei țări. La judecători te așteptați la mult mai mult. Dar asta este! Avem o justiție independentă care consideră că ei i se cuvine tot, iar de români nu-i pasă. Asta în condițiile în care sunt foarte mulți judecători dedicați meseriei lor, gata să-și facă datoria, dar din păcate în vârful lor este o structură care reprezintă justiția și care face mult rău românilor și României. Oricât s-ar supăra și doamna Pivniceru și doamna cu soțul arestat, doamna Costiniu (Viorica Costiniu, soția lui Florin Costiniu-n.r.). Le place, nu le place, acesta este adevărul”, a afirmat Băsescu.
În 16 decembrie 2010, Asociația Magistraților din România arăta, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Traian Băsescu, semnată de Mona Pivniceru, în calitate de președinte al asociației, că este nepermis a expune judecătorul oprobiului public, iar, dacă este nemulțumit de CSM, ar fi trebuit să-și fi exercitat dreptul constituțional de mediere, nu să adopte poziții partizane.
În septembrie 2011, Mona Pivniceru a fost validată ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentantul judecătorilor instanței supreme în acest for.
Propunerea ei ca ministru al Justiției s-a făcut fără a exista o cerere de demisie din partea Monei Pivniceru din Consiliul Superior al Magistraturii.
Judecătorii și procurorii pot fi delegați de Consiliul la alte instituții, în timp ce membri CSM nu.
Mona Pivniceru a fost propusă de liberali pentru portofoliul Justiției. Ea este o apropiată a avocatului ieșean Mihail Vlasov, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.