Definitiv

Judecat pentru omor, a primit o pedeapsă mai mare la instanța supremă



Ion Strugariu va sta la pușcărie 11 ani
Ion Strugariu va sta la pușcărie 11 ani

Un sucevean care și-a ucis în bătaie fosta concubină va sta la pușcărie 11 ani. Decizia este definitivă și irevocabilă și a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a mărit cu doi ani pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Suceava. De altfel, condamnările în cazul lui Ion Strugariu, de 44 de ani, din Mitocu Dragomirnei, au variat de la o instanță la alta. Inițial, Tribunalul Suceava l-a condamnat la 15 ani de închisoare. Ulterior, Curtea de Apel Suceava i-a redus pedeapsa la nouă ani de închisoare, pentru ca în final Înalta Curte de Casație și Justiție să-l condamne la 11 ani de închisoare.
Fapta pentru care a fost condamnat Strugariu s-a petrecut pe 15 ianuarie 2010. Inițial, oamenii legii au crezut că autorul crimei este un alt sătean din Mitocu Dragomirnei, Viorel Trușcan, în casa căruia a avut loc crima și unde a fost găsit cadavrul victimei, Valeria Elena Burac, de 36 de ani, fosta concubină a lui Strugariu.
Principalul suspect a fost Trușcan, mai ales că acesta executase o pedeapsă de patru ani de închisoare după ce, în 2001, ar fi violat-o pe victimă. Bărbatul a negat vehement acuzațiile, astfel încât ancheta s-a îndreptat și spre Strugariu.
Totul s-a lămurit abia după ce suspecții au fost duși la detectorul de minciuni.
Anchetatorii au stabilit că, în ziua crimei, Strugariu s-a dus la acasă la Trușcan și, de supărare că și-a găsit concubina acolo și, profitând de faptul că celălalt bărbat nu se afla în acel moment în locuință, a luat-o la bătaie, în urma agresiunii femeia decedând.
Șocante sunt și declarațiile făcute de celălalt suspect, Viorel Trușcan, la scurt timp după crimă, acesta povestind că a făcut sex cu victima, după ce aceasta a fost snopită în bătaie.
Viorel Trușcan a povestit că era ieșit din casă când Strugariu a bătut-o pe victimă, iar la întoarcere nu și-a dat seama dacă femeia era moartă sau nu.
A făcut sex cu victima, recunoaște Trușcan, a adormit, și și-a dat seama că e moartă câteva ore mai târziu, după ce s-a trezit și a vrut să o cinstească cu un pahar de rachiu.