Pe 29 mai comunitatea locală din Pojorâta și din zona de munte a județului Suceava era în straie de sărbătoare, toată lumea savurând promovarea echipei Bucovina în eșalonul secund al fotbalului românesc. O performanță deosebită pentru comuna cu 3.000 de locuitori, care a devenit în acest sezon cea mai mică localitate din România cu echipă în Liga a II-a. Imediat, au demarat pregătirile pentru debutul în eșalonul secund, care au durat toată vara. Așadar, a fost modernizată baza sportivă pentru a putea îndeplini standardele cerute de Federația Română de Fotbal, fiind totodată întărite banca tehnică și lotul de jucători, astfel încât contactul cu eșalonul secund să fie cât mai lin.
Toată lumea era conștientă însă că nivelul Ligii a II-a este unul mult mai ridicat decât cel al eșalonului al treilea, iar cei de la Pojorâta au ajuns să simtă acest lucru pe pielea lor. După disputarea primelor trei meciuri, formația pregătită de Dănuț Mândrilă, Bogdan Grosu și Mihăiță Szekely și-a trecut în cont un singur punct, la fel ca Gloria Buzău și ACS Berceni. Nu este tocmai startul de sezon pe care bucovinenii și l-au dorit, chiar dacă, e drept, nici șansa nu le-a surâs până acum. În runda inaugurală, cu Gloria Buzău, sucevenii au fost doar la câteva secunde de o mare victorie, fiind egalați în secvențele de prelungiri, pe Areni au cedat la limită, după un meci de luptă, în vreme ce sâmbăta trecută au pierdut pe teren propriu confruntarea cu SC Bacău pe fondul unui joc bun, oaspeții marcând golul victoriei tot spre final, cu execuție norocoasă, din foarfecă.
De aceea, simțind momentul greu pe care-l traversează echipă, conducerea clubului a emis un comunicat prin care își exprimă suportul pentru jucători și banca tehnică. „Conducerea clubului și toți cei care sprijină activitatea echipei de fotbal își exprimă totala încredere în fotbaliști și stafful tehnic. Atmosfera în sânul echipei este una pozitivă și suntem mulțumiți de modul în care gestionează situația cei trei antrenori. Chiar dacă începutul este mai greu, sunt sigur că echipa va crește și va acumula mai multă experiență de la meci la meci, iar în scurt timp vor veni și rezultatele așteptate de suporterii noștri”, se arată în comunicatul emis de ACS Bucovina Pojorâta.