Cupa UEFA

Jucătorii lui Hamburg, înghesuiți la Urziceni



Tehnicianul formației SV Hamburg, Martin Jol, a declarat că jucătorii echipei sale vor trebui să se adapteze faptului că vor dormi mai mulți în cameră la Hotelul „Royal” din Urziceni, acolo unde gruparea germană va fi cazată înaintea meciului cu Unirea, din turul I al Cupei UEFA .
Jol a explicat că a ales un hotel din Urziceni, a cărui capacitate este de doar 22 de camere, ca loc de cazare pentru întreaga delegație a clubului german în detrimentul unuia din București pentru a fi cât mai aproape de Stadionul „Tineretului”, acolo unde va avea loc, astăzi, partida dintre Unirea și SV Hamburg. „Cred că ne vom descurca destul de bine, dacă sforăie cineva o să îi punem perna pe față. Dar, lăsând gluma la o parte, era mult mai important să nu aveam mult de mers înainte de meci. O altă alternativă ar putut fi un hotel din București, dar această variantă a fost scoasă din calcul”, a precizat tehnicianul olandez pe site-ul oficial al clubului din Bundesliga.
Referitor strict la meciul cu Unirea, Jol a precizat că acesta poate fi considerat pentru elevii săi cel mai important meci din acest an, iar scorul de egalitate din tur îi obligă să câștige la Urziceni: „Este cel mai important meci din acest sezon pentru noi” , a precizat Jol, care a fost completat de mijlocașul Nigel de Jong: „Nu venim aici să jucăm la un egal. Știm că vom avea un joc foarte greu, ne respectăm adversarii, dar avem încredere în forțele noastre și sunt convins că putem marca”.
Partida Unirea Urziceni – Hamburg, din manșa secundă a turul I preliminar a Cupei UEFA, este programată astăzi, de la ora 20.00, pe arena „Tineretului” din Urziceni. În tur, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 0-0.



Recomandări