Liga I

Jucătorii de la CFR Cluj și-au primit medaliile de campioni



Polul bucuriei s-a mutat la Cluj
Polul bucuriei s-a mutat la Cluj

Jucătorii echipei CFR Cluj au primit, duminică seară, medaliile de campioni, în cadrul unei ceremonii desfășurate pe stadionul Dr.Constantin Rădulescu și la care au fost prezenți aproximativ 14.000 de spectatori, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fotbaliștii, îmbrăcați în costumele de prezentare și care apoi s-au îmbrăcat în tricouri galbene, au primit medaliile de la secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru.
La spectacolul de la Cluj au fost proiectate pe un ecran toate golurile echipei CFR din acest sezon, publicul aplaudând în mod special golul reușit din meciul din deplasare cu Steaua. Cei 14.000 de fani prezenți pe stadion au scandat „Campionii, campionii”. Jucătorii au prezentat trofeele câștigate în acest an, campionatul și Cupa României, urcați pe o scenă și în mijlocul artificiilor. Festivitatea s-a încheiat cu un foc de artificii.
Buget de 20 de milioane de euro pentru CFR
Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că eventul realizat de clujeni reprezintă o izbândă a seriozității. „Am învins și am învățat de la cineva că dacă vrei să fii respectat, învață-i pe cei puternici să te respecte. Am reușit să facem eventul, am făcut o sărbătoare și le promitem fanilor și alte surprize. Dacă am lua 7-8 puncte în grupele Ligii Campionilor ar fi extraordinar. Dar suntem realiști, știm că este foarte greu, însă promit că de acum Cupa și campionatul vor poposi la Cluj în următorii ani”, a spus Mureșan.
Patronul Arpad Paszkany a afirmat că și-ar dori ca echipa CFR să câștige și un titlu european. „Odată ce ai ajuns în vârf, vor veni momente în care vei și coborî, însă eu sunt optimist și mi-aș dori și un titlu european. Liga Campionilor este crema fotbalului, depinde de norocul la sorți. Important este că am ajuns unde am dorit. Sentimental mi-aș dori să picăm cu Bayern Munchen, pentru că am stat șase ani acolo. Vom avea un buget de 20 de milioane de euro pentru anul viitor. Vom aduce maxim 4-5 jucători, iar unul dintre ei va fi cel mai scump care va veni în România. Vom încerca să transferăm și jucători români, unul, doi, dar prețul să fie cel corect”, a spus Paszkany.



Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului
CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului