Jucători menajați, rezultat fără menajamente



Îi prevedeam viață grea Barcelonei în meciul de Liga Campionilor cu City, dar n-a fost așa, conjunctura favorizându-i pe catalani. Poate că s-au temut și ei, iar frica a păzit pepenii. Oricum, mai există un retur, iar dacă City a fost în stare să-i curenteze pe cei de la Bayern în deplasare, nu-i exclus s-o chinuie și pe Barcelona pe Camp Nou. Însă, numai bine ce scăpase elegant din clinciul optimilor de Liga Campionilor, că Barcelona a și furnizat evenimentul săptămânii, pierzând fără drept de apel la San Sebastian, 1-3 cu Real Sociedad, adică acea echipă care fusese ciuca bătăilor în faza grupelor LC. Bascii au aplicat exact rețeta verificată și de alții, centrări și presiune pe fundași. Cum Mascherano era la odihnă, iar Puyol mai e șef doar în vestiar, Bartra a fost victima principală, dar și Pique a acuzat lipsa unui partener pe care să se bazeze. A mai lipsit și Xavi, păstrat și el pe bancă (!), ceea ce a însemnat mai puțină continuitate la posesie, deci mingi mai multe pentru gazde. Culmea, dacă antrenorul Martino l-a menajat pe Xavi, de ce o fi făcut același lucru și cu Fabregas, unul care poate interpreta același rol?! Dacă mai spunem că și Dani Alves a privit de pe margine, tot în urma unei decizii de ordin tactic, devine limpede cine a pierdut meciul… Nu știu ce și-o fi închipuit „Tata” Martino, dar o asemenea gafă de strategie poate decide un campionat. Barcelona e obligată acum să câștige meciul direct cu Real, programat pe Bernabeu, peste o lună. Dar, până atunci, să ne pregătim pentru derby-ul Atletico-Real, la o zi după Mărțișor.
În încheiere, ne minunăm de grupa de calificare la Euro, care i-a fost hărăzită lui Pițurcă. Cum obiectivul dubiosului contract oferit de FRF era chiar accederea la turneul final european, se poate spune că Piți va intra în pâine. Tot cu Grecia, tot cu Ungaria! Apoi, în ordinea urnelor, Finlanda și Irlanda de Nord. Nu cred că Pițurcă poate lua toate punctele cu vreuna dintre ultimele două. Poate doar cu Feroe, echipa din ultima urnă. Cum se califică direct primele două locuri, iar a treia clasată merge la baraj, îmi imaginez că finlandezii și nord-irlandezii se vor considera și ei îndreptățiți să spere. Va fi, deci, o luptă în cinci, cu adversari fără calibru, dar Pițurcă se poate încurca și de ăștia. Sper să-l menajeze și pe el cineva.



Recomandări