Au trăit în beciuri, au fost torturați, batjocoriți, umiliți, nu au avut hrană și apă suficientă, iar supliciul lor a durat ani întregi. Mulți au murit în închisori, răpuși de bolile de care nu erau tratați ori din cauza bătăilor încasate. Totul pentru că Securitatea i-a considerat dușmani ai poporului, unii pentru că s-au revoltat, alții doar după ce s-au plâns cui nu trebuie de regimul de la acea vreme. Realități înfiorătoare, de necrezut pentru actuala generație, despre care încă mai pot depune mărturie cei care au rămas în viață.
Deținuții politici din Suceava care mai trăiesc sunt, în mare majoritate, oameni aflați în jurul vârstei de 80 de ani. Deși apăsați de vârstă și de boli, sunt oameni demni, care par să înfrunte cu mai multă ușurință anii grei ai bătrâneții. Spun că au trăit prea multe în viață pentru a se teme de moarte și se consideră norocoși că trăiesc și în România anului 2010.
Majoritatea au de povestit episoade cumplite din perioada detenției, adevărate mărturii, unele lăsate deja în lucrări publicate, altele care ar merita să vadă lumina tiparului.
Mulți au fost, puțini au rămas
Vasile Pânzaru, în vârstă de 80 de ani, George Ungureanu, care a împlinit 98 de ani, Alecsandru Jaucă, de 84 de ani, Toma Filaret, de 85 de ani, și Dumitru Neculăeasa, de 83 de ani, sunt câțiva dintre foștii deținuții politici care mai trăiesc astăzi.
Toți fac parte din Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Suceava, condusă de Alecsandru Jaucă. Asociația are un număr total de 387 de membri: 121 de deținuți politici, 111 văduve de deținuți politici, 130 de strămutați sau deportați politic, șapte văduve ale acestora și 18 foști deportați în URSS.
Președintele asociației spune că în afara acestora mai sunt deținuți care nu sunt membri ai organizației, estimând că în total, incluzând toate categoriile amintite, ar mai fi în jur de 800-900. Prin comparație, în 1997, în județ erau în jur de 4.000 de deținuți, deportați sau văduve ale acestora.
Condamnat și apoi găsit nevinovat tot de comuniști
Alecsandru Jaucă, astăzi președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, a petrecut cinci ani și trei luni în închisori, după ce a fost condamnat pentru că ar fi făcut parte dintr-o organizație antistatală condusă de fratele său, Gheorghe Jaucă. Ridicat de organele de securitate pe 14 martie 1958, din sediul Trustului de Construcții Suceava, unde lucra ca jurist-consult, a fost închis într-o celulă din Închisoarea securității de la Suceava (actualul sediu de astăzi al Palatului de Justiție), unde a fost anchetat până la sfârșitul lunii iulie a aceluiași an. Ulterior, a fost condamnat la șapte ani de închisoare, fapta sa fiind încadrată la omisiunea denunțării, în timp ce fratele său și alți suceveni identificați drept capi ai grupării au primit 25 de ani de închisoare.
În 1963, când prigoana împotriva celor care erau ostili regimului se mai domolise, lotul din care făceau parte și frații Jaucă a beneficiat de un recurs în supraveghere introdus de Procurorul General, urmare a căruia pedepsele le-au fost casate, cu trimitere spre o nouă anchetare.
După aceasta, s-a stabilit că nu a existat nici o organizație antistatală, iar lui Alecsandru Jaucă nu i s-a putut reține nici o infracțiune. Așadar, cinci ani și trei luni de închisoare, pentru o faptă pe care chiar justiția de atunci a infirmat-o.
Viața din saivanele oilor în Insula Mare a Brăilei
Astăzi, Jaucă este convins că atât lui, cât și celorlalți suceveni din lotul său totul li s-a tras de la faptul că anumiți „apropiați” au raportat la Securitate că aceștia nu văd cu ochi bun regimul comunist. La acea vreme era suficient pentru ca niște oameni să fie aruncați ani de zile după gratii.
Când vine vorba de supliciile suferite de sucevean pe perioada detenției, în mai multe penitenciare din țară, ne-ar trebui pagini întregi pentru a le reda.
Merită amintită însă cumplita dramă trăită de Alecsandru Jaucă în Insula Mare a Brăilei, unde a ajuns, în 1960, alături de o mare masă de deținuți, pentru a lucra la întărirea digului ce înconjura insula. Scos din celulă, s-a trezit „cazat” în saivanele în care se creșteau oi, înghesuit cu mulți alți deținuți.
Programul de muncă era infernal: deținuții erau treziți la ora 5.00 dimineață, primeau o cafea din cereale și o felie de pâine, după care, încolonați, în ritm alert, se deplasau la locul de muncă, de unde se întorceau spre lăsarea întunericului.
La muncă, pentru a plăti aerul
„Tot timpul ni se spunea că, muncind, plătim aerul pe care îl respirăm. La sfârșitul programului, când ajungeam la intrare în saivane, cei care nu-și îndeplineau norma, după aprecierea supraveghetorilor, erau reținuți pentru a fi bătuți. Tot timpul ne aminteau că suntem domni burghezi condamnați”, relatează Alecsandru Jaucă cumplitele momente de atunci.
Cum supraviețuiau cu apa din Dunăre, iar closetele erau niște gropi acoperite cu grătare din lemn cu răchită, printre deținuții înghesuiți ca oile în saivane a început să apară și dizenteria.
Scoși la muncă cu forța, mulți dintre bolnavi au murit căzând de pe picioare.
La un moment dat, tânărul de 34 de ani de la acea vreme a început și el să se simtă rău, moment din care, în ciuda presiunii și a loviturilor primite, a refuzat să mai părăsească saivanul și să meargă la muncă.
„În perioada în care am început să mă simt rău, fenomenul îmbolnăvirilor și al deceselor s-a mărit. M-au lăsat în pace și după zece zile am avut șansa să fac parte din primul lot de inapți, retrimis la închisoarea Gherla”, rememorează Jaucă, amintind că de aici încolo a supraviețuit doar pentru că așa a vrut Dumnezeu, neprimind nici un fel de asistență medicală pentru tratarea bolii.
Omul care s-a împotrivit sistemului la 20 de ani
Vasile Pânzaru, acum în vârstă de 80 de ani, este și el un fost deținut politic, care a stat aproape 12 ani în închisoare. Pe când avea 20 de ani, tânărul născut în Burdujeni a pus bazele unui nucleu anticomunist.
După ce două tinere cooptate în organizația sa au tipărit și împărțit prin localități din Suceava manifeste cu sloganuri antibolșevice, grupul a fost identificat de Securitate, iar Vasile Pânzaru a fost arestat. Identificat drept capul organizației, după o lungă anchetă și odioase torturi, a fost condamnat la zece de ani de muncă silnică.
Eliberat și revenit la o viață cât de cât normală, este arestat a doua oară, în 1970. De această dată totul i s-a tras de la șase poezii, recitate în cadrul Cenaclului Nicolaie Labiș. Operele sale au fost considerate împotriva sistemului și a fost condamnat la șase ani de închisoare, pedeapsă din care a executat un an și șase luni.
O viață distrusă de regimul comunist, însă nu în totalitate, deoarece Vasile Pânzaru a supraviețuit tuturor supliciilor și, de mai bine de 20 de ani, se bucură de un regim democratic.
A publicat și după Revoluție poezii, este un om respectat și privește în urmă fără a regreta nimic, convins că ar acționa la fel, dacă istoria s-ar repeta.
98 de ani dintr-o viață de roman
George Ungureanu, născut pe 12 aprilie 1912, este omul a cărui viață ar putea fi oricând scenariul unui film. Ajuns aproape de un secol de viață, nonagenarul, care s-a făcut remarcat ca scriitor, este încă este un om activ, impresionând prin vitalitatea sa, mai ales dacă avem în vedere ce a avut de îndurat.
Tot calvarul său a început la scurt timp după cel de-al Doilea Război Mondial, când, refuzând sistematic să colaboreze cu Securitatea, s-a trezit ridicat de acasă și urcat într-un tren. Știa ce-l așteaptă, astfel că a reușit să fugă din vagonul în care se afla, ascunzându-se apoi, timp de șapte ani, în pădure, alături de oameni necunoscuți și în camere secrete săpate în casa părintească. Pe numele său exista un mandat de arestare în lipsă, astfel că nu a ieșit la iveală decât în 1955, când se părea că urgia declanșată imediat după 1945 se potolise.
Schingiuit de 70 de anchetatori, ținut 401 zile în lanțuri
După trei ani, a fost din nou arestat de Securitate. Ce a urmat depășește limitele imaginației. A fost audiat de 70 de anchetatori, fiecare cu modul său de schingiuire, de la bătaie cu ciomege până la leșin, la săritul cu bocancii peste degete și lovirea cu genunchii în testicule. A urmat procesul și sentința: condamnarea la moarte.
După 401 zile în lanțuri, timp în care și-a așteptat sentința finală, pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viață. Eliberarea a venit în 1964, prin grațiere, după șapte ani de detenție, însă viața sa a continuat să fie un calvar, sub atenta supraveghere a Securității.
Amintirea celor schingiuiți în fosta Închisoare a Securității Suceava, dată uitării
Astăzi, de cei care au suferit și murit în închisorile comuniste mai amintește o troiță, ridicată lângă Palatul de Justiție Suceava, pe locul unde se găsea perimetrul vechii Închisori a Securității din Suceava. De asemenea, o placă de pe peretele actualului Palat de Justiție amintește că „în această clădire au fost schingiuiți și martirizați unii dintre cei mai buni fii ai neamului românesc care s-au jertfit pentru libertate luptând împotriva comunismului”.
Periodic, conducerea asociației foștilor deținuți politici organizează momente de comemorare și pomenire a celor care au sfârșit în această închisoare.
Foștii deținuți rămași în viață se plâng însă că nu se bucură de sprijinul autorităților, cel mai adesea nici măcar de prezența lor la aceste momente.
Se luptă totuși să nu-i lase uitării pe cei care nu au avut puterea lor, pierzând lupta cu viața în închisori, în anii tinereții.
Ce primesc astăzi foștii deținuți de la statul român
Conform lui Alecsandru Jaucă, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Suceava, în prezent, fiecare deținut politic primește o indemnizație de 200 de lei pe lună pentru fiecare an petrecut după gratii. Spune că suma este oarecum mulțumitoare, dar amintește că acești bani au început să fie dați din 2008, anterior, ani în șir, aceste drepturi fiind mult mai mici.
Gratuitatea la medicamente, la transportul CFR și cel auto local, scutirea de la plata abonamentului Romtelecom ori cea de la impozitul pe locuință sunt câteva din facilitățile importante de care mai beneficiază deținuții politicii și urmașii lor.
