Mă simt privilegiat să scriu imediat după meciul Barcelona-Inter. Dacă înainte eram în expectativă, ținând cu fotbalul, imediat acul subiectivității a balansat către partea italiană (deși italienii erau doar rezerve și nici unul n-a apucat să calce pe teren!). Chivu l-a înlocuit pe Pandev încă din bloc-start și nu mai puteam rămâne indiferent. Un român lupta pentru a ajunge în finala Ligii Campionilor! Și de data asta lupta efectiv, nu de pe bancă. A urmat acel cartonaș roșu care l-a forțat pe Mourinho la un abandon total al ofensivei. N-o fi fost chiar de roșu, dar nu te protejezi de adversar punându-i mâna în fața, fie și pe „neve”, deci cu un cartonaș galben tot se alegea, iar efectul ar fi fost același, având în vedere că mai avea unul. Ei bine, în ciuda omului în minus, Interul părea o echipă foarte densă! O acoperire perfectă a lățimii recunoscute de pe Camp Nou, o autobază la care Sorinaccio Cârțu poate doar aspira, precum dizeuzele la Scala din Milano. Catalanii au avut o posesie nemaiîntâlnită, în timp ce oaspeții nu au bifat nici un șut pe poartă!! Aproape că ar fi meritat scos portarul, ca la hochei.
Pe măsură ce trecea timpul, încercam un sentiment ciudat. Țineam cu Inter, dar îmi doream ca Barcelona să dea gol! Dar ce-mi făcuși, Josep? Dublă schimbare cu juma’ de oră înainte de finiș, cu Ibrahimovic out și cu Henry ignorat total?! Și cine în teren, Krkic și Jeffren?! Ai greșit calibrul, Josep! Îmi pare rău, dar față de Jose ai în plus doar o consoană, în rest portughezul iese în avantaj. Păi Ibra trebuia să prindă și ultima clipită a meciului! Iar despre Henry se știe că are mână norocoasă, nu?! Uneori, la antrenamente se practică o hârjoană pentru destindere, se pasează mingea cu mâna și se marchează numai cu capul. Invers, Barcelona parcă și-a propus să excludă din start orice tentativă de joc aerian. Noi nu intrăm în panică, părea deviza lor. Păi în clipele acelea de disperare din final, o minge parașutată în careu poate însemna totul. Ceilalți finaliști, nemții de la Bayern, au simțit-o pe pielea lor, acum unșpe ani…
Merită un cuvânt deosebit golul lui Pique, realmente o realizare de mare campion (același Xavi responsabil cu pasa!). Tot mare campion a fost și portarul Julio Cesar, când a deviat șutul lui Messi din prima repriză. Astfel de execuții chiar pot face diferența. Care diferență a fost foarte-foarte mică. Mai mică și decât ofsaidul lui Milito, de la golul din meciul tur. Dacă acolo se ridica firesc fanionul, cine știe cum ar fi sunat aceste rânduri!
