A patra generație Seria 3 cabrio este pregătită pentru a readuce supremația manufacturierului bavarez în domeniul decapotabilelor premium-sport. Germanii au pus un accent deosebit pe detaliile de ordin estetic și ținuta de drum care datorită unei distribuții mai bune a greutății pe punți, s-a îmbunătățit comportamentul mai ales în viraje. Noile motoare de 4 și 6 cilindri pe benzină participă și întrețin binecunoscutul „tonus a la BMW”. Cabrioletul este echipat pentru prima dată cu un acoperiș metalic retractabil, alcătuit pe o platformă din oțel structurată în trei părți. Debutul european al noului BMW Seria 3 cabrio este programat pe 24 martie 2007.
