În anul 1996,Jon Krakauer pornește, alături de Rob Hall, unul dintre cei mai respectați și cunoscuți ghizi montani de mare altitudine din lume, în ceea ce avea să devina aventura vieții sale.
Povestea celei mai cumplite ascensiuni din istoria alpinismului mondial
Spunând povestea celei mai cumplite ascensiuni din istoria alpinismului mondial, a zilei în care și-au pierdut viața patru dintre membrii expediției conduse de Hall (inclusiv acesta), Krakauer își îndrumă pas cu pas cititorii de-a lungul călătoriei, din Kathmandu până pe vârful muntelui, unde mândria, lăcomia, deciziile greșite și ghinionul i-au făcut pe cățărători să cadă pradă furiei neprevăzute a muntelui.
Ascensiunea e plină de pericole și îi face pe alpiniști, profesioniști sau nu, să-și dezvăluie adevăratul caracter, slăbiciunile și dorințele cele mai intime pe măsură ce se apropie de scopul călătoriei lor.
O carte foarte bine scrisă, care îi atrage pe cititori într-o aventură teribilă
„În aerul rarefiat” este o carte foarte bine scrisă și minuțios documentată, care îi atrage pe cititori într-o aventură teribilă, pe viață și pe moarte.
„Krakauer – se consemnează în motivația pentru acordarea Academy Award in Literature de către American Academy of Arts and Letters – combină perseverența și curajul celei mai de seamă tradiții a jurnalismului de investigație cu rafinamentul și profunda intuiție a scriitorul înnăscut. Relatarea lui despre ascensiunea pe Everest a dus la o reevaluare a alpinismului și a comercializării a ceea ce odinioară a fost un sport romantic, solitar; în timp ce relatarea lui despre viața și sfârșitul lui Christopher McCandless, care a murit de foame după ce și-a măsurat forțele cu sălbăticia din Alaska, este o cercetare profundă și tulburătoare despre ce înseamnă fascinația naturii și efectele nimicitoare ale acesteia asupra minților tinere și curioase”.
Sursa: www.libris.ro