Tradiție

Joia Mare la Poiana Stampei

Manifestări, la sediul primăriei, în Sala de Festivități
Manifestări, la sediul primăriei, în Sala de Festivități

Sărbătoarea „Joia Mare la Poiana Stampei”, a reunit joi, 16 aprilie 2009, zeci de săteni care, după datina străbună, au sărbătorit această zi din Săptămâna patimilor. Programul a început cu Slujba de la Biserica din sat oficiată de preotul paroh Domițian Tătaru, la care zeci de gospodine au venit îmbrăcate în mândrul port popular de Poiana Stampei, aducând cu ele coșurile pline cu bucate de post. După slujbă, cei prezenți au participat la ritualul de sfințire al „coșului din Joia Mare”, iar grupul vocal „Florile bucovinei”, coordonat de prof. Dorina Paicu, a prezentat un program de colinde pascale.
La sediul primăriei, în Sala de Festivități a avut loc un concert pascal susținut de Corul „Ecclesia” al Parohiei Dorna Candrenilor, o expoziție gastronomică cu bucate de post și o expoziție de ouă încondeiate, prilej cu care harnicele și talentatele gospodine din Poiana Stampei și-au demonstrat măiestria.
Membrii cercului „Micii meșteșugari”, îndrumați de prof. Dorina Paicu, au prezentat, pe lângă ouă încondeiate, lucrări de pictură și pirogravură.
„Focul din Joia Mare” a fost aprins la ora 18,00, în tradiția locală spunându-se că are efect purificator pentru cei prezenți.
Pe lângă componenții Ansamblului „Poienția”, al Căminului Cultural din localitate, au mai participat soții Paraschiva și Ioan Abutnăriței, autorii cărții „Monografia comunei Poiana Stampei”, scriitorul Gheorghe Tinu, Minorica Dranca, directorul Muzeului etnografic Vatra Dornei, Violeta Codorean, directorul Casei de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei, alte personalități locale.
Organizatorii acestui eveniment, Primăria Poiana Stampei, prin neobositul primar Elisei Todașcă, Căminul cultural (director Petrică Chiforescu) și ANTREC Bucovina (președinte Niculina Vasiluț) au oferit diplome și premii participanților.

„Focul din Joia Mare” a fost aprins la ora 18.00
„Focul din Joia Mare” a fost aprins la ora 18.00
Manifestări, la sediul primăriei, în Sala de Festivități
Manifestări, la sediul primăriei, în Sala de Festivități

Recomandări

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina