Joi, 22 septembrie, cînd în toată Europa este „Ziua fără mașini”, și în orașele din județul nostru mai multe artere vor fi închise traficului Rutier. Directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, Iluță Cocriș, a declarat că circulația mașinilor va fi întreruptă pe mai multe porțiuni, în anumite intervale orare, la Suceava, Vatra Dornei, Siret, Liteni, Fălticeni, Dolhasca, Cîmpulung Moldovenesc și Cajvana. În municipiul Suceava traficul rutier va fi închis între orele 10:00 și 14:00, în zona Casei Culturii.
„Ziua fără mașini” se încadrează în „Săptămîna Mobilității Europene”, care se desfășoară în perioada 16 – 22 septembrie a.c. În această săptămînă se desfășoară în întreaga Europă acțiuni ce vizează schimbarea comportamentului populației în privința modalităților curate de transport. APM Suceava va distribui materiale informative prin intermediul unor voluntari, pentru sensibilizarea cetățenilor din municipiul reședință de județ în ceea ce privește efectele negative pe care le are traficul auto asupra calității atmosferei.
De asemenea, specialiștii de mediu suceveni efectuează în prezent monitorizarea calității aerului în municipiul Suceava, cu autolaboratorul APM, în zona de trafic intens din fața magazinului „Bucovina”. APM Suceava va organiza o serie de manifestări educative destinate copiilor și elevilor, printre care concursuri și dezbateri pe teme de mediu.





