John Travolta și soția sa, Kelly Preston, au anunțat, marți, că așteaptă un copil, la 17 luni de la moartea fiului lor, Jett, la vârsta de 16 ani, din cauza unor tulburări cerebrale, informează Reuters.
„Este imposibil să ținem secret… mai ales un secret atât de minunat ca acesta. Vrem să fim primii care împărtășesc această minunată veste cu toată lumea, aceea că așteptăm un nou membru în familia noastră”, a declarat familia Travolta într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al actorului. Cei doi actori nu au oferit detalii despre acest subiect.
John Travolta, în vârstă de 56 de ani, și Kelly Preston, în vârstă de 47 de ani, mai au o fiică, Ella, de 10 ani.
Jett Travolta, fiul lor cel mare, a decedat la începutul lui ianuarie 2009, din cauza unei „tulburări cerebrale”. El a fost găsit fără cunoștință în baia reședinței de vacanță a familiei sale din Old Bahama Bay, din Bahamas. Travolta a confirmat ulterior că Jett suferea de autism.
Cei doi actori au fost văzuți rar în public după moartea fiului lor. Familia Travolta a fost și victima unui șantaj: la sfârșitul lui ianuarie 2009, cei doi actori au depus plângere la poliție după ce au fost abordați de o persoană care susținea că ar deține fotografii ale fiului lor decedat pe care cerea suma de 25 de milioane de dolari.
John Travolta este actor, dansator și cântăreț și este cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Febra de sâmbătă seara” și „Pulp Fiction”, pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar. De asemenea, a câștigat un premiu Globul de Aur pentru rolul din filmul „Un mafiot la Hollywood”.
Este căsătorit cu actrița Kelly Preston din 1991, ambii fiind cunoscuți ca aparținând cultului scientologic. Cunoscută ca actriță de seriale TV, Preston a apărut alături de Travolta, în 2000, în filmul „Câmp de luptă – Pământul/ Battlefield Earth”, realizat după un roman al fondatorului mișcării scientologice, L. Ron Hubbard. De asemenea, ea a apărut în filme precum „Jerry Maguire” și „Elogiu pentru tata/ Eulogy”.
În ianuarie, Travolta s-a întors pe covorul roșu pentru a-și promova cel mai nou film al său, „Din Paris, cu dragoste”, iar Preston a apărut în lungmetrajul „Ultimul cântec/ The Last Song”, cu Miley Cyrus, lansat în aprilie.