Să înceapă competiția!

Jocurile Olimpice de la Rio, aproape de ora startului



Toată lumea așteaptă să afle cui va reveni onoarea de a aprinde flacăra olimpică la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice programată vineri pe stadionul Maracana.
Deocamdată, două nume sunt vehiculate – cel al legendarului Pele și cel al fostului jucător de tenis, Gustavo Kuerten, informație furnizată în presa braziliană de fostul internațional Rai.
La prima vedere desemnarea ultimului purtător al torței olimpice pare simplă – Pele este considerat unul din cei mari fotbaliști din istorie cu 3 Cupe Mondiale în palmares.
Însă, conform unui sondaj de opinie, triplul câștigător de la Roland Garros este cea mai populară alegere, în timp ce Pele este abia al patrulea în preferințele brazilienilor.
Mai mult, la 75 de ani, Pele ar acuza probleme de sănătate care l-ar împiedica să parcurgă traseul stabilit pe finalul ștafetei olimpice.
România va fi reprezentată la Rio de un lot de 97 de sportivi și șapte rezerve.
Echipa olimpică a României se deplasează în zece etape la Rio de Janeiro. După cele plecate pe 27, 29 iulie și 1 august, următoarele grupuri vor pleca din țară în zilele de 2 și 4 august, 6, 7, 8 și 12 august.
Spadasinele Simona Gherman, Ana Maria Brânză și Simona Pop sunt primele sportive din delegația “tricoloră” care vor intra în concurs, începând de sâmbătă, 6 august. Orele de intrare în concurs vor fi definitivate în urma ședințelor tehnice și mai pot suferi modificări în funcție de desfășurarea concursului. Orele de concurs specificate în program sunt cele de la Rio de Janeiro (-6 ore fața de București).
România va participa la 15 discipline, iar cele mai numeroase loturi sunt cele de la atletism, cu 24 de concurenți, și canotaj – 18 sportivi. La Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, primele care vor intra în concurs sunt cele trei scrimere.



Recomandări

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna