TVR, în calitate de radiodifuzor oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra, va transmite, între 27 iulie și 12 august, Jocurile Olimpice de la Londra, pe canalele TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD, dar și pe site-ul jo2012.tvr.ro.
De 48 de ani, Olimpiada se vede la TVR. Anul acesta, între 27 iulie și 12 august, Jocurile Olimpice de la Londra se transmit la TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD și jo2012.tvr.ro, informează Televiziunea Română.
Posturile TVR 1, TVR 2 și TVR 3 vor avea aproape 400 de ore de transmisie live de la Olimpiadă, iar grila TVR HD va fi alcătuită aproape exclusiv din transmisiuni în direct sau înregistrări de la Londra, însumând în jur de 300 de ore difuzate la calitate înaltă (HD).
„Este un eveniment care a cuprins întreaga lume, iar Televiziunea Română este pregătită să ofere telespectatorilor toate competițiile importante, la cea mai bună calitate, într-un număr record de ore de transmisie pentru o televiziune din România. Dacă la Olimpiada din 2008 de la Beijing TVR a asigurat aproximativ 320 de ore de transmisie, anul acesta vom avea un plus de peste 70 de ore în direct de la Londra. Continuăm astfel tradiția TVR de a conecta telespectatorii la cele mai mari evenimente sportive”, a declarat Mihnea Ionescu, directorul Departamentului Sport al TVR.
Transmisiunile în direct din toate spațiile unde se desfășoară probele olimpice vor fi acoperite de 10 comentatori și reporteri trimiși de TVR la Londra: Alina Alexoi (gimnastică, scrimă), Dragoș Bocanaciu (judo, haltere, box, atletism, maraton), Cristian Mîndru (haltere, box, judo, handbal, baschet, lupte greco-romane), Sorin Hobana (canotaj, canoe), Narcis Șelaru (box, polo, haltere, lupte greco-romane, volei), Monica Bucur (gimnastică), Emil Hossu-Longin (înot, baschet), Dragoș Cojocaru (handbal, tenis de masă, badminton), Alexandru Roman (comentator polo, reporter), Vlad Arhire (reporter).
Din echipa TVR de la Londra mai fac parte Constantin Șerbu (șef delegație), Daniela Enăchescu (coordonare editorială și tehnică), Dragoș Stan (producător știri), Valentin Bucur (tehnician și editor imagine), Ionuț Stanciu (editor imagine), Marian Tăbîrgic (cameraman), Cosmin Sandache (cameraman), Vasile Buță (cameraman).
Pentru câteva dintre disciplinele de la JO 2012, comentatorii aflați la Londra vor fi susținuți, din studiourile de la București, de Marian Olaianos (fotbal), Marius Mitran (fotbal), Mihnea Ionescu (fotbal), Daniel Chican (tenis), Ionel Stoica (box), Bogdan Tomulică (fotbal) și Adrian Voinescu (baschet).
Pe lângă transmisiunile directe, TVR mai difuzează, în perioada 27 iulie – 12 august, rezumate, studiouri speciale și buletine olimpice. Zilnic, de la ora 10.00, la TVR 1 și TVR HD, telespectatorii pot urmări rezumatele zilei anterioare, comentate de Sorin Hobana. De la ora 11.00, Roxana Popescu și Mihai Pilescu prezintă, alternativ, „Buletin Olimpic”, cuprinzând cele mai importante informații de la Londra, iar după-amiaza, în jurul orei 18.00 (în funcție de transmisiunile în direct), la TVR 1 și TVR HD, Marian Olaianos și Tudor Furdui analizează, alături de invitații lor la „Studio Olimpic”, evoluțiile sportivilor din competiție.
Ceremonia oficială de deschidere se va transmite simultan la TVR 1, TVR HD și jo2012.tvr.ro, vineri, de la ora 23.00, și va fi comentată, pentru români, de Alina Alexoi și Sorin Hobana. În ziua de dinaintea deschiderii JO 2012, TVR 2 și jo2012.tvr.ro oferă iubitorilor fotbalului primele trei meciuri, începând cu ora 16.45.