Este nevoie de mult curaj pentru a face publice laturile cele mai fierbinți ale personalității lor și dorințele sexuale cele mai ascunse. Misiunea nu este deloc una ușoară atunci când cel care face aceste dezvăluiri este o vedetă de talie mondială. Câteva dintre cele mai iubite staruri de cinema și din lumea muzicii au avut însă curajul de a vorbi despre preferințele lor în materie de sex.
Halle Berry. Actrița care a fost recompensată cu un premiu Oscar a declarat că este o fană a jucăriilor erotice. După ce s-a despărțit de cel de-al doilea soț al său, Eric Benet, Halle a devenit o clientă fidelă a sex-shopurilor, probabil pentru a căuta satisfacția pe cont propriu. Ea a fost văzută în repetate rânduri la The Pleasure Chest din Hollywood, unde a cheltuit ceva bani pe diverse accesorii și jucării erotice. „Chiar dacă ești singur, nu poți să uiți de propria sexualitate”, a spus Halle Berry.
Jessica Alba. A declarat în mod deschis că-i place sexul ocazional și că are destul de des relații sexuale cu persoane pe care abia le-a cunoscut. Ea a precizat că ceea ce detestă cel mai mult este faptul că un astfel de comportament este apreciat la un bărbat însă criticat atunci când „aventuriera” este o femeie. Jessica a declarat că nu-i este absolut deloc rușine să vorbească despre viața sa sexuală. „Sexul le place femeilor în aceeași măsură în care le place și bărbaților”, a spus Jessica. În ceea ce privește preferințele sale în materie de bărbați, actrița a precizat că se simte atrasă de bărbații trecuți de prima tinerețe, despre care consideră că au mai mult sex-appeal. „Morgan Freeman, Sean Connery, Robert Redford, Michael Caine, îmi plac la nebunie oamenii aceștia. Ei au atâta experiență de viață”, a mărturisit vedeta într-un interviu acordat revistei In Style. În plus, Alba s-a mărturisit încântată de politețea bărbaților în vârstă. „Îmi place că îmi duc geanta, îmi deschid ușa și îmi trag scaunul când mă așez”, a spus vedeta.
Eva Longoria. Vedeta serialului de succes „Desperate Housewives” s-a hotărât, după ce a descoperit vibratorul, să dăruiască câte o astfel de jucărie tuturor prietenelor sale. Actrița a dezvăluit că una dintre cele mai strălucite experiențe sexuale a avut-o chiar cu un astfel de accesoriu erotic. „Prefer două tipuri de vibratoare. M-am hotărât să dăruiesc câte unul de câte ori mi se ivește ocazia. Vă asigur că este cel mai frumos cadou pe care îl poți face unei prietene”, a spus Longoria.
Angelina Jolie (foto). Vedeta filmului „Mr. and Mrs. Smith” nu se sfiește să facă cumpărături din cele mai la modă sex shopuri. De mai multe ori ea a fost văzută intrând în magazinul londonez Coco De Mer, unde se pare că a devenit o clientă fidelă. Cărți despre pozițiile sexuale, eșarfe pentru legarea ochilor și mâinilor, pene, lenjerie din piele sau transparentă sunt câteva dintre produsele cumpărate de actuala iubită a actorului Brad Pitt. O altă dezvăluire picantă făcută de actriță este aceea că este expertă în a face sex cu o femeie. Cu mai mult timp în urmă ea a declarat în repetate rânduri că este bisexuală și a precizat că știe exact ce îi place unei femei. „Ador femeile și le găsesc incredibil de sexy. În trecut, am fost îndrăgostită de câteva femei, cu care am făcut și sex. Cred că dacă iubești o femeie și vrei să o satisfaci sexual, mai ales dacă ești femeie, nu ai cum să nu știi ce îi face plăcere și ce îi produce repulsie”, a spus Angelina.
Scarlett Johannson. Vedeta filmului „Match Point” a dezvăluit recent una dintre fanteziile sale erotice preferate: aceea de a face sex într-o mașină. „Mi se pare foarte excitantă ideea de a face sex în mașină. Dacă ar fi să îmi imaginez situația cea mai sexy, cea mai nebunească și cea mai excitantă pe care mi-ar plăcea să o trăiesc, este exact acesta”, a spus actrița. De asemenea, actrița a dezvăluit că împreună cu iubitul său, Josh Hartnett, experimentează spiritualitatea tantrică, după ce unul dintre prietenii lui Josh i-au făcut cadou acestuia o carte despre Tantra.
Teri Hatcher. Ca și colega sa Eva Longoria, din serialul „Desperate Housewives”, Teri a recunoscut că folosește jucării erotice. „Ca să fiu sinceră nu știu la ce mi-ar putea folosi un bărbat. Am numeroase accesorii pe care le folosesc alternativ și orice femeie care spune că nu apelează la astfel de obiecte cred că este o mincinoasă”, a spus Teri Hatcher.
Marcia Cross. Interpreta personajului Bree din același serial de succes „Neveste disperate” a declarat că se lasă de bună voie pradă numeroaselor sale fantezii sexuale. Ea a afirmat fără pudoare că „bisexualitatea face parte din libera alegere și din experiența fiecăruia”.
Anne Heche. Este unul dintre personajele celebre care a vorbit cu ușurință atât despre homosexualitatea sa, cât și despre propriile gusturi în materie de erotism. Ea a precizat că este o militantă înfocată a folosirii vibratoarelor. „Sunt fantastice. Pur și simplu te salvează de relații sexuale ușuratice și inutile. Le recomand tuturor femeilor”, a spus Anne.
Geri Halliwell. Accesoriile erotice nu lipsesc nici din viața fostei membre a formației Spice Girls. Preferatul său este vibratorul The Rabbit, pe care îl oferă cadou și prietenelor sale de câte ori are ocazia. „Jucăriile erotice au un efect relaxant asupra mea. Știți însă care este problema? Că după, nu te țin în brațe”, a spus Geri.
Emma Bunton. La fel ca și fosta sa colegă de trupă de la Spce Girls, Emma este o mare fană a vibratoarelor. Recent, ea a declarat că își oferă clipe de plăcere folosind un accesoriu erotic pe care l-a primit cadou de la prietena sa și ea fostă componentă a Spice Girls, Mel B. În cadrul unui interviu acordat cu mai mult timp în urmă, artista a declarat că i se par „atrăgătoare” femeile, cu toate că nu este lesbiană.
Missy Elliott. Apelează și ea la jucării erotice pentru a-și satisface apetitul sexual. „Vibratorul meu mă face fericită de câte ori vreu. Preferatul meu este The Butterfly. Este cu adevărat extraordinar”, a spus Missy Elliott. Ea i-a dedicat vibratorului chiar și una dintre piesele sale „Toyz”. Unul dintre versuri este cât se poate de sugestiv „I gotta bag full of toys and I don’t need none of you boys!” („Am o geantă plină de jucării și nu am nevoie de nici un bărbat” – n.r.). (Click News)

