Jocurile de societate ale „premierului” Ponta cu premierul Ungureanu

Noul guvern a intrat deja „în pâine”, dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung și politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
Ca ton și impresie „artistică”, de suprafață, Victor Ponta mai că părea din aceeași familie de gândire cu Mihai R. Ungureanu. La concretețea intervențiilor cei doi au fost complementari, pentru că președintele PSD, prin expunerea celor 15 dorințe ale opoziției, a susținut un adevărat program de guvernare, în timp ce premierul (doar desemnat la acel moment) s-a limitat la enumerarea unor generalități.
La capitolul „sentiment”, Ponta i-a răspuns aproape afectuos lui Ungureanu, cu o notă și de mentor, dar și de avocat al diavolului, când l-a îndemnat, prin analogie și cu urături, la independență față de Traian Băsescu și chiar de PDL. Parcă „democrația încrederii”, pe care abia o propovăduise Mihai R. Ungureanu, făcuse un prim și neașteptat prozelit: Victor Ponta.
Aceste inedite manifestări de afinitate le-au provocat o alergie instantanee liberalilor, care s-au zăvorât într-o ședință ca să întoarcă pe față și pe dos ceva ce li s-a părut o vibrație cam nelalocul ei în „lemnul” stâlpului social-democrat al USL. Mai furtunatici, Antonescu și cu ai săi mai că nu au lăsat să se înțeleagă „franc” că nu dau așa mare crezare loialității lui Ponta și alor săi. Este posibil ca această bănuială să fie ceva mai adâncă decât declararea nemulțumirii că Ponta și PNL sunt dizarmonice stilistic.
De fapt, Victor Ponta este cu o clasă mai înfipt în sol ca înverșunații colegi de Uniune – care văd monofazic „Jos Băsescu!” – și animat de o doză corespunzătoare de versatilitate sănătoasă. Din această pricină, va cădea mereu în picioare și, la vremea cuvenită, va fi chemat la împărțirea bucatelor, împărțire la care, deocamdată, înghite discret pe margine.
În plus, Victor Ponta le-a dovedit adversarilor politici vremelnici ca poate vorbi în tonul și folosi armele premierului independent (susținut de PDL) Mihai R. Ungureanu. A fost o demonstrație de mimetism, care poate fi interpretată în fel și chip. Și care l-a lăsat de căruță pe Crin Antonescu, ce a părut ușor anacronic, depășit de „generația celor de 40”, lansată cu emoție la apă, dar fără șampanie, de președintele Traian Băsescu.
În același timp, atitudinea lui Ponta poate să însemne și inaugurarea unor noi jocuri de societate, în care „nu”-ul fără tăgadă, mersul până în pânzele albe ar putea cădea în desuetudine și considerate tristeți de dinozauri uitați pe pământ.
Este ca în acea gândire scăpată din subconștientul lui Mircea Geoană: „nici nu știm câți…suntem”. Câți băieți pragmatici și doritori de jocuri serioase, nu de societate, sunt. „Generația de 40”, căreia i-a venit rândul la măcinat în moara puterii.
Indira CRASNEA, indira@mediafax.ro