Jocul la câștig pentru România (II)

Așadar, această lipsă majoră de clarviziune și creativitate în construirea cu tact prin politică externă a intereselor naționale ne aduce mari prejudicii, iar ca popor numai handicapuri. Astfel, în fața oricărui gest de afirmare a vreunei strategii a statelor cu care avem relații, politicienii noștri nu fac decât să devină un fel de maidanezi care latră când trece caravana sau care pleoscăie fericiți când prind osul. Ei sunt simpli spectatori, ca la meci, și scuipă semințe pe gazonul unde alții, mai curajoși, joacă în forță. Așa s-a întâmplat și cu recenta pățanie politică din Kosovo. Aici se joacă pe arma minorităților, care este un amorsor cu autoaprindere pe termen lung al războaielor locale. Isteria a cuprins, ulterior, și România prin intermediul declarațiilor alarmiste ale liderilor noștri de partid și de presă, care se temeau în primul rând de reacția Moscovei, și nu de adevărata cale românească, iar acest lucru se datorește faptului că majoritatea dintre ei provin de fapt din școlile de partid și de presă ale PCR și sunt obișnuiți să gândească maniheist, să considere că biciul sovietic e ceva bun, în timp ce capitaliștii ăia de europeni și americani ne vor rade de pe suprafața pământului. Wrong number, evident, în această logică perdantă! Pe de altă parte, câtă prostie și cât umor tragic e în faptul de a fi, în sfârșit, partener al americanilor și occidentalilor de dragul regăsirii bunăstării poporului ros de cancer, diabet, exil și demență, dar de a cânta în strună tot rușilor, de a le cumpăra cu umilință și la preț maximal petrolul, de a asista la politica de deznaționalizare pe care Moscova o aplică asupra teritoriilor strămoșești, de a aștepta cu frică să cadă tot drobul de sare al lui Putin pe capul copiilor ce putrezesc fără viitor în damful de votcă.
Ceea ce s-a întâmplat zilele acestea în Kosovo face parte din masa de joc pe care americanii, rușii și familia UE vor muta câteva piese geostrategice în curând, la summit-ul NATO de la București ce va avea loc la începutul lunii aprilie. Fiind niște jucători adevărați, partenerii noștri de alianță și-au pregătit tabla, regii, reginele, nebunii, turele, caii și, mai ales, pionii. Pentru a putea negocia, ei s-au asigurat de câteva mutări de încălzire: conform uzanțelor, americanii se joacă cu scuturile și au aruncat și un chibrit în Kosovo peste combustibilul vulnerabil al chestiunii minorităților, rușii deja minaseră și șantajaseră toate spațiile europene cu bomba energetică.
… Încă din 1937, Nicolae Titulescu avertizase, în chestiunea minorităților, care este o armă redutabilă în războaiele regionale actuale (dar și o armă tăcută, care operează asupra psihologiei și a sentimentelor combatanților cu forța unui cancer moral și sufletesc): „Minoritățile reprezintă o problemă vitală pentru România, mai periculoasă chiar decât revizuirea.[…] S-ar putea spune că revizuirea este o chestiune ridicată numai în mod excepțional, în timp ce minoritățile reprezintă o chestiune de fiecare zi.[…] Revizionismul unește națiunea română într-un front comun împotriva inamicului; chestiunea minorităților poate dezintegra națiunea română, deoarece forurile internaționale sunt chemate să alcătuiască legea minorităților și astfel legea minorităților poate precumpăni asupra legii majorităților.[…]Chestiunea minorităților poate, de asemenea, dezintegra națiunea română, pentru că toate minoritățile, cu numai câteva excepții, acționează sub îndrumarea statelor de care sunt unite prin legături rasiale.”
Angela Furtună
angela.furtună@gmail.com
http://laurencejth.over-blog.net/