Joaquin Cortés, condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru deturnare de fonduri



Joaquin Cortés, unul dintre cei mai mari dansatori de flamenco din lume, a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, deoarece a folosit fondurile pentru construirea unui centru cultural – primite de la un grup de investitori argentinieni – pentru a-și finanța un stil de viață luxos.
Potrivit timesonline.co.uk, Joaquin Cortés a fost găsit vinovat de faptul că a folosit „în mod neadecvat” suma de 700.000 de euro luată de la acei investitori argentinieni.
Dansatorul în vârstă de 41 de ani, sora acestuia, Mariana Pedraja, și fostul său avocat, Alfonso Duran, au fost implicați într-un contract încheiat în 1998, care prevedea construirea unui centru de dans destinat stilului flamenco și a unui restaurant, în Madrid.
Patru ani mai târziu, văzând că nici centrul de dans, nici restaurantul nu au fost construite, investitorii argentinieni l-au dat în judecată pe Joaquin Cortés și pe partenerul său de afaceri.
Sentința de un an de închisoare cu suspendare a fost pronunțată încă din luna ianuarie de Înalta Curte de Justiție din Madrid, însă a fost făcută publică abia luni.
Judecătoarea Pilar de Luna a declarat: „În acest stadiu al anchetei, este imposibil de spus ce s-a întâmplat cu banii. Însă este clar faptul că Alfonso Duran a folosit acei bani în alte scopuri decât pentru a construi un restaurant. Se pare că acesta este un caz de persoane care trăiesc dincolo de posibilitățile lor materiale, care încearcă să obțină bani prin orice mijloace, pentru a-și întreține un anumit stil de viață”.
Judecătoarea spaniolă a precizat faptul că, deși nu există dovezi care să ateste faptul că Joaquin Cortés, sora acestuia și Alfonso Duran ar fi delapidat acea sumă, ei se fac totuși vinovați de faptul că „au luat în mod neadecvat” acei bani.
Joaquin Cortés urmează să facă apel la această decizie și este hotărât să lupte împotriva acestor acuzații.
Ernesto Melinsky, unul dintre investitori, a declarat că l-a cunoscut pe celebrul dansator cu ocazia Carnavalului de la Rio de Janeiro din 1998. Cei doi au făcut cunoștință și au stat de vorbă în timpul acelui spectacol, discutând și cu membrii trupei Rolling Stones și cu fotbalistul Maradona, după care au plecat la Paris împreună cu designerul Giorgio Armani.
„Unul dintre cele mai vechi visuri ale mele este să fiu implicat în ceva cultural, ceva care să aibă legătură cu universul dansului flamenco. Am vrut să dau ceva înapoi orașului Madrid, un oraș care mi-a dăruit atât de mult. Însă lucrurile au mers rău. Asta e viața”, a declarat celebrul dansator spaniol.
Judecătoarea De Luna consideră că Alfonso Duran a primit acei bani, iar Cortés și sora lui au fost „colaboratori necesari”.
Aceasta nu este pentru prima oară când Joaquin Cortés se află în sala de judecată. În 2008 el s-a confruntat cu un proces de paternitate intentat de fosta lui asistentă, Katie Assumu.
Un judecător a stabilit că Joaquin Cortés este tatăl acelui copil, în ciuda faptului că renumitul dansator de flamenco a refuzat să facă testul ADN, și că trebuie să plătească pensie alimentară.
Joaquin Cortés este considerat unul dintre cei mai mari dansatori de flamenco din lume. S-a născut în Cordoba (Spania), în 1969, și a studiat dansul clasic începând de la vârsta de 12 ani, afirmându-se ca solist al Baletului Național Spaniol. A decis să urmeze o carieră independentă, participând în spectacole alături de figuri proeminente ale dansului, ca Maya Plisetkaia, Silvie Guillem și Peter Schauffuss. Cariera de dansator a fost dublată de cea de coregraf, Cortés cunoscând succesul cu spectacole precum „Carmen” de Bizet, la Arenele din Verona, sau „Don Quijote”, cu Baletul din Caracas.
În 1992, el și-a creat propria companie de dans – Joaquín Cortés Ballet Flamenco. Spectacolele sale, „Cibayí”, „Gipsy Passion”, „Soul”, „Live”, „De amor y odio”, au cules aplauzele spectatorilor în turnee din întreaga lume. Cortés a fost deseori invitat, ca „special guest star”, la cele mai importante evenimente artistice internaționale, de la Grammy Awards la ceremoniile de decernare a premiilor Oscar și Nobel.
De-a lungul carierei, artistul a dansat în fața a peste 12 milioane de oameni, în 600 de locații diferite, iar picioarele lui sunt asigurate pentru suma de trei milioane de euro. În paralel, Joaquin Cortés s-a lansat și în cinematografie, jucând în filmele unor regizori de renume, ca Pedro Almodovar, Carlos Saura, Manuel Palacio și Spike Lee.
Joaquin Cortés a fost prezent de trei ori și în România, ultima oară cu ocazia unui spectacol susținut în 2008, la Sala Palatului din Capitală.