Joaca de-a jocul

M-am săturat să tot fac comparații după fiecare nou meci din Liga Campionilor. Și, la urma urmei, să compar ce cu ce? Fiindcă între ceea ce vedem în serile de marți și miercuri nu are absolut nici o legătură cu joaca de-a tâmpiții (ei, dar mai ales noi, cei care privim tot câte 8 meciuri din 9 ale fiecărei etape, doar-doar om vedea și vreo urmă de fotbal) care se practică în campionatul nostru. De fapt, chiar asta-i diferența: la ei e joc, la noi e joacă. M-am săturat de „ghidușiile” arbitrilor, de săriturile cu talpa-n gâtul adversarilor ale lui Rădoi, de așezatul „jmecherește” în fața mingii când au de bătut adversarii vreo lovitură, de tăvălitul prin iarbă ca găina descăpățânată când adversarul nici nu era pe-acolo, d-apăi să mai fi și faultat, de propozițiile cretine („mingea e rotundă”, „și ei au tot două picioare”, „asta e, o luăm de la capăt” ori „și-au dorit mai mult victoria”) care demonstrează, dincolo de lipsa de școală, o lene instalată temeinic nu doar în copite, ci și în creier (presupunând că există) și de încă multe altele. M-am săturat până-n gât să-i văd și să-i aud pe toți maimuțoii de președinți, antrenori și oficiali ai F.R.F. și ai Ligii vorbind despre performanțe, evoluție, competitivitate și alte asemenea gogorițe. I-ați văzut, fraților, pe alde Manchester și Milan? Ați văzut cum apără un nenorocit de brazilian care nici nu mai intră în vederile selecționerului? Ați văzut cum îi dă cap în cap un jucător de fotbal pe alții doi? Un jucător care e un fel de Zicu, așa-i? Adică driblează la fel. Diferența e că o face de vreo 3000 de ori mai iute. Îl cheamă Kaka, și tare ne place să facem mișto de numele lui, din când în când. V-ați întrebat, viitori participanți la Ligă, ce vi s-ar întâmpla să dea Milan-ul cu doar puțin (vreo 10 minute!) Kaka în voi? Dar dacă (apără, Doamne!) dăm peste Manchester? Câți Pulhaci pe metru pătrat trebuie ca să-l stingherească nițeluș? Că de oprit, nu pot nici ăia mai breji, alde Nesta ori Maldini. Iar noi, cu cine să încercăm să-i contracarăm? Cu Moș Guriță, cu piticania braziliană, ori cu portarul șchiop (și parcă și puțintel chior!) adus tot de prin Matoo Grosoo? Ce dracu’ să compari? Și, la urma urmei, de ce? Nu-i clar că-s sporturi diferite?