Jimi Hendrix – „antidot” împotriva prostiei



Jimi Hendrix - "antidot" împotriva prostiei
Jimi Hendrix - "antidot" împotriva prostiei

Cu siguranță sunt mulți studenții, care atunci când se pregătesc de examene, dau drumul la CD-player și învață pe notele lui Don Giovanni, a ariilor din „Nunta lui Figaro” sau delectându-se în acordurile Sonatei în re major pentru două pianuri, încrezători fiind în așa numitul „efect Mozart”. Potrivit cercetătorilor, muzica clasică, mai ales cea a marelui compozitor austriac, ar fi capabilă să îmbunătățească și să amelioreze unele capacități cognitive ale subiecților care ascultă astfel de muzică, fie că este vorba de copii, fie că este vorba de adulți. Mai nou însă, cercetătorii au demonstrat că efectul cu princia nu apare doar la unele creații ale geniului din Salzburg. S-a demonstrat că și alte genuri muzicale pot produce aceleași efecte. Specialiștii de la Glasgow Caledonian University au ajuns la concluzia că și muzica rock este capabilă să dezvolte potețialul creierului, dându-le astfel dreptate tuturor adolescenților care, în ciuda lamentărilor părinților, practic trăiesc pe ritmul melodiilor lui Jimi Hendrix și Jim Morrison, sau a rockerilor de la AC/DC sau Red Hot Chili Peppers.
Rockul – arma de combatere a prostiei
În opinia cercetătorilor, muzica are un efect asupra tinerilor și îi ajută să devină mai inteligenți. Psihologii din Glasgow, Leigh Riby și George Caldwell, au monitorizat diferențele în activitatea cerebrală a unui grup de 16 voluntari, supuși unui simplu test de memorie în timp ce ascultau diverse genuri muzicale și, la final, în liniște absolută. Rezultatele au fost clare. Muzica clasică a îmbunătățit rezultatele obținute de voluntari, însă în timpul difuzării de muzică rock a fost înregistrată cea mai mare risipă de energie din partea subiecților supuși la taste, rezultatele fiind mai bune în cazul celor care s-au declarat fani ai acestui gen de muzică. În aceste condiții, deși de mulți e considerată doar „un zgomot”, muzica, chiar și cea mai dură, are un efect benefic asupra celor cărora ea place cu adevărat.
(Click News)