În „Nopti de cocaină” domnește aceeași atmosferă întunecată din romanele anterioare ale lui Ballard.
După ce cinci oameni își găsesc sfârșitul într-un incendiu neelucidat, petrecut în luxoasa stațiune Estrella de Mar, directorul clubului Nautico, Frank Prentice, pledează vinovat la acuzațiile de crimă, însă nici măcar poliția nu e prea convinsă că el este responsabil de acel incident.
Când fratele său, Charles, își face apariția pentru a investiga ce s-a petrecut cu adevărat, descoperă, pe măsură ce înaintează cu cercetările, că fațada ultracivilizată și exclusivistă a stațiunii maschează o lume a delictelor și deviațiilor de tot felul, a drogurilor, senzațiilor tari și distracțiilor periculoase.
„Nopti de cocaină”este un roman captivant, dincolo de care transpare viziunea neliniștitoare a unei societăți hedoniste, în care transgresiunea devine un rău necesar.
„Teama mea în privința viitorului – spune J. G. Ballard – poate fi rezumată într-un cuvânt: plictiseala. Mi-e frică doar de un singur lucru: că totul s-a petrecut deja, că nu se va mai întâmpla nimic nou sau interesant, iar viitorul va fi doar o mare și conformistă suburbie a sufletului“.
„«Nopti de cocaină»– scrie The Washington Post – este un exemplu perfect de terorism metafizic, gândit și executat cu aceeași grijă cu care se pune la cale o lovitura fatală“.
Sursa: www.libris.ro