Biserica Ortodoxă a avut din totdeauna în cultul ei rugăciunile pentru cei adormiți. Acest lucru dovedește că în toate locurile și timpurile creștinii au înălțat rugăciuni de mijlocire pentru cei adormiți. Este o datorie morală a celor rămași în viață să se roage și pentru cei adormiți, ca Dumnezeu să-și reverse mila și iertarea Sa față de ei. În secolele trecute nimeni nu a pus la îndoială această învățătura și această practică între români, toți știind și simțind că ele fac parte din învățătura și practica din totdeauna ale Bisericii, fiind întemeiate pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție.
Praznicele pentru pomenirea celor adormiți sunt reminiscențe ale agapelor sau meselor frățești care se organizau după slujba de înmormântare, în perioada de început a creștinismului. Despre aceste jertfe de milostenie găsim referiri în diferite rânduieli bisericești și în multe scrieri creștine. Scriitorul Origen, care a trăit în perioada 185-254, ne oferă o mărturie a pomenirilor care se făceau în acele vremuri, pentru creștinii care plecau la Domnul: „Noi îi poftim pe săraci și nevoiași la ospăț, pentru ca astfel serbarea noastră să devină pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasmă bineplăcută lui Dumnezeu” (în lucrarea „Tâlcuire la cartea Iov”).
Rugăciuni pentru cei adormiți, unite cu fapte de milostenie, se pot face ori de câte ori vrem sau simțim nevoia. Cu cât ne rugăm mai des pentru ei și facem fapte de milostenie spre pomenirea lor, cu atât este mai bine, deoarece nu avem niciodată siguranța că cel care a plecat la Domnul a avut sufletul curățit de toate păcatele.
Totuși, Biserica a rânduit anumite zile de pomenire pentru cei adormiți, zile care se referă atât la pomenirile individuale, făcute pentru fiecare răposat în parte, cât și la pomenirile generale, în care ne aducem aminte de toți cei adormiți, din toate timpurile și din toate locurile, știuți și neștiuți. (pr. Gheorghe MIHĂILĂ)
