Jertfă până la capăt

În vremea când foametea făcea ravagii în Campania, o provincie italiană, la jumătatea primului mileniu, Sfântul Benedict, omul lui Dumnezeu, dăduse săracilor tot ce avea în mănăstire, astfel încât nu mai rămăsese nimic în pivniță decât o butelcă mică cu untdelemn. Dar iată că din nou oamenii au venit să se roage pentru hrană. Cuviosul cere să li se dea acea butelcă, dar chelarul nu se supune, invocând faptul că și părinții călugări aveau nevoie de ulei. Benedict află toate acestea și, mânios, aruncă butelca pe fereastră, pe stâncile dimprejurul mănăstirii. Dar, minune, butelca nu se sparge, iar Benedict o dă celui ce-o ceruse.
După aceasta, sfântul adună pe toți monahii obștii și încep rugăciunea. În locul unde se rugau, se afla un butoi de ulei gol, cu capac. În vreme ce sfântul cu frații făceau rugăciunea, capacul se ridică încetișor, împins de uleiul al cărui nivel creștea. Benedict a continuat, până când uleiul a sfârșit prin a se răspândi pe dalele de piatră.
Atunci când iubirea de aproapele se unește cu încrederea în Dumnezeu, nici o rugăciune nu e prea îndrăzneață spre a fi ascultată și împlinită de El.
(Adaptare de Augustin Păunoiu, după o pildă din volumul „Viețile Sfinților“, Bernard Sesé)