Actorul britanic Jeremy Irons va interpreta rolul unui sexolog într-un episod din serialul de televiziune „Lege și ordine: Brigada specială”, informează allocine.fr.
Ajuns la cel de-al 12-lea sezon, serialul TV „Lege și ordine: Brigada specială” va avea în distribuție foarte mulți actori renumiți. După Jason Wiles, Taryn Manning, Drea de Matteo, Shohreh Aghdashloo și actrița recompensată cu Oscar Olympia Dukakis, producătorii acestui serial au obținut semnătura unui alt actor premiat cu Oscar: Jeremy Irons.
Actorul britanic va putea fi văzut într-un episod, intitulat „Mask”, din acest serial, ce va fi difuzat pe postul NBC la începutul anului 2011. Jeremy Irons va interpreta rolul doctorului Cap Jackson, un psiholog care conduce o clinică specializată în tratarea dependenței sexuale.
Jeremy Irons, în vârstă de 61 de ani, este un actor britanic de teatru, film și televiziune. El și-a început cariera în 1969 jucând într-o piesă de teatru și a debutat pe Broadway în 1984, în piesa „The Real Thing”, care i-a adus un premiu Tony. Primul său rol major din cinematografie a fost cel din drama romantică „Logodnica locotenentul francez” (1981), care i-a adus prima nominalizare la premiile BAFTA. După o serie de apariții convingătoare în lungmetrajele „Moonlighting” (1982), „Trădare/ Betrayal” (1983) și „Misiunea/ The Mission” (1986), actorul britanic a devenit celebru pe plan internațional odată cu rolul din thrillerul psihologic „Inseparabilii/ Dead Ringers” (1988), regizat de David Cronenberg. În 1990, Jeremy Irons a făcut din nou un rol mare, jucând în „Misterul familiei Von Bullow/ Reversal of Fortune”, prestația sa fiind recompensată cu o serie de premii importante, inclusiv un Oscar. Printre celelalte filme importante în care a jucat se numără „Casa Spiritelor” (1993), „Regele Leu” (1994), „Greu de ucis 3” (1995), „Lolita” (1997), „Neguțătorul din Veneția” (2004), „Julia” (2004) și „Appaloosa” (2008).
Jeremy Irons joacă ocazional și în producții de televiziune, el câștigând Globul de Aur pentru rolul din serialul „Întoarcere la Brideshead” (1981). În 2006, Jeremy Irons a jucat alături de Helen Mirren în miniseria produsă și difuzată de HBO „Elizabeth I”, pentru care a fost recompensat cu al doilea Glob de Aur și un premiu Emmy.
Actorul britanic a putut fi admirat și în serialul de televiziune „Georgia O’Keeffe”, lansat în 2009. El va interpreta, totodată, unul dintre rolurile principale din mult așteptata miniserie TV de 10 episoade „The Borgias”, produsă de Showtime, în care va juca rolul Rodrigo Borgia, patriarhul celebrei și controversatei familii Borgia.