Jennifer Lopez – hotărâtă să demonstreze că „are voce”



Jennifer Lopez - hotărâtă să demonstreze că "are voce"
Jennifer Lopez - hotărâtă să demonstreze că "are voce"

Jennifer Lopez este hotărâtă să le demonstreze criticilor din industria muzicii internaționale că „are voce”, lansându-și primul album în limba spaniolă.
După cum informează site-ul Yahoo!News, producătorul columbian Estefano, care colaborează de scurt timp cu diva latino-americană, a compus mai multe piese pentru noul ei album, numit „Como ama una mujer”.
„Criticii vor fi surprinși de acest album. Toate piesele incluse sunt dificile, iar Lopez va avea șansa să demonstreze că are voce”, a declarat Estefano.
Potrivit sursei citate, noul album al lui J-Lo va fi lansat anul acesta. Cel mai recent album al său, numit „Rebirth” și lansat în 2005, a fost considerat de critici drept „mediocru”, înregistrând vânzări foarte scăzute.
(Click News)