Sarcina lui Jennifer Lopez a fost confirmată din întâmplare de Roberto Cavalli, designerul ținutelor de scenă ale cântăreței, care până în prezent a refuzat să comenteze speculațiile apărute în presă potrivit cărora ar aștepta un copil, informează dailymail.co.uk.
Întrebat ce tip de haine creează pentru clientele sale celebre, Cavalli a replicat: „Ei bine, Jennifer Lopez, în acest moment, cere haine speciale, pentru că este însărcinată”.
„Este foarte complicat, pentru că ia proporții pe zi ce trece”, a declarat Cavalli pentru revista People. Cavalli a spus că a creat foarte multe ținute largi pentru cântăreața în vârstă de 38 de ani, care în prezent este în turneu împreună cu soțul său, cântărețul Marc Anthony.
În ultimele săptămâni, spectatorii care au asistat la concertele lui Lopez au remarcat că aceasta a început să se îngrașe și că poartă încălțăminte cu tocuri joase pentru coregrafiile mai dificile.
Deși Jennifer Lopez refuză în continuare să confirme sau să infirme sarcina, foști ei iubiți s-au grăbit să o felicite. Fostul său soț, Chris Judd a declarat recent că „îi dorește tot binele din lume”, în timp ce fostul său iubit P. Diddy a spus că îi va trimite o mulțime de cadouri de lux bebelușului.
Presa americană scrie despre Jennifer, care nu și-a ascuns niciodată intențiile de a fi mamă, că este deja însărcinată în luna a patra și că ar avea gemeni.
Acesta ar fi primul copil al cuplului format din Jennifer Lopez și cântărețul Marc Anthony, în vârstă de 39 de ani, care mai are trei copii din relații anterioare.
Foto Contactmusic






