Jennifer Aniston, în rol de păpușă Barbie, într-un pictorial provocator pentru revista Allure



Jennifer Aniston pozează în rol de păpușă Barbie într-un pictorial provocator realizat pentru revista Allure, în cadrul campaniei de promovare a noului film în care joacă, „Just Go with It”, potrivit dailymail.co.uk.
Într-una dintre fotografiile pentru revista Allure, actrița în vârstă de 41 de ani apare îngenuncheată pe un pat, purtând o pijama descheiată. În altă fotografie Jennifer Aniston are o figură de păpușă Barbie și mângâie un ursuleț. Actrița apare în aceste imagini cu un păr mai blond ca de obicei.
Ea recunoaște în interviul acordat revistei că a urât coafura personajului ei, Rachel, din serialul „Prietenii tăi/ Friends”, creată de stilistul Chris McMillan, care a fost copiată de fanii din întreaga lume în anii ’90.
„Îl iubesc pe Chris, dar mi-a blestemat existența când a creat-o pe Rachel. Nu a fost cea mai bună tunsoare a mea. Cred că este cea mai urâtă coafură pe care am văzut-o vreodată”, a spus ea.
De asemenea, ea a spus în interviu că dacă nu ar fi fost actriță ar fi fost organizator de nunți.
„Aș fi fost un organizator de petreceri (…) Organizez în fiecare an, de 15 ani, câte o petrecere cu ocazia curățării copacilor. Întotdeauna am curcan, vită și feluri vegetariene. Toată lumea este mulțumită”, a mai spus actrița.
Rolul lui Rachel Green din serialul de televiziune „Prietenii tăi/ Friends” i-a adus lui Jennifer Aniston un premiu Emmy și un Glob de Aur. Ea a mai jucat în comediile „Dumnezeu pentru o zi” (2003), „Rutina, bat-o vina” (1999), „Surpriză: Vine Polly!” (2004) și „Despărțiți, dar împreună” (2006). În ultimii ani, actrița a avut o tentativă de a juca și în alte genuri de filme, precum thriller-ul „Fără control” (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice, jucând în „Eu și Marley” (2008) și în „Despre bărbați și nu numai…” (2009).
Cel mai recent film al lui Jennifer Aniston, „Just Go with It”, în care apar și Nicole Kidman și Adam Sandler, va fi lansat pe marile ecrane în februarie.