În ochii și mintea americanilor Wrangler este dominatorul segmentului mașinilor de teren. În realitate cam așa și este. Veteranul 4×4 de la Jeep are acum noi motive pentru a arăta de ce Wrangler este stăpânul suprem al terenului. Ultimate Concept este surpriza producătorului american pregătită pentru cel mai tare salon de tunning din lume, SEMA, ce se va desfășura luna viitoare în patria cazinourilor Las Vegas. Noul model este o combinație rar întâlnită în lumea auto. Unlimited Concept este un mix mortal între lux, putere și imagine solidă și conform autorului mașina este capabilă să răspundă la eterna întrebare a amatorilor de aventuri extreme: cât de departe poți merge cu Jeep Wrangler? Sub capotă se află un motor de origine HEMI, un monstru mecanic V8 cu o cilindree de 6400 cmc suficient pentru a parcurge în liniște porțiuni de teren stâncoase sau mlăștinoase. Unitatea pe benzină va genera aproape 500 de cai putere distribuți echitabil la fiecare punte și roată prin intermediul unei transmisii automate. Tracțiunea este integrală nepermanentă cu varii posibilități de a schimba modul lucru al sistemului 4×4 funcție de condițiile de drum. Spartanul SUV a fost conceput de Mark Allen designer șef în cadrul departamentului de dezvoltare pentru camionete Jeep/Dodge. Nu este de mirare că Ultimate Concept are o constituție fizică puternică așezată pe anvelope i BF Goodrich Mud Terrain cu diametru de 35″ și montate pe jante din aluminiu forjat de 18 inch, gardă la sol mărită, inserturi din crom masiv la exterior pentru praguri și bara de protecție frontală. Geamurile fumurii și caroseria îmbrăcată în vopsea metalizată sunt două accesorii obligatorii pentru un Wrangler ce se autointitulează Unlimited și are pretenția de a fi și un off-road tunat la cel mai înalt nivel. Interiorul candidează la titlul „best off” mulțumită calității materialelor, superioare chiar unui Grand Cherokee. Scaunele sunt tapițate în piele Nappa de culoare orange, conturate tot cu piele vopsită în gri închis. Instrumentarul de bord îți fură ochii. Efectul vopselei de culoarea argintului satinat în combinație cu nuanța Argent Pearl este unul „devastator”. Interiorul mai găzduiește un sistem multimedia cu DVD și ecrane de tip LCD pentru pasagerii din față și spate. Wrangler Ultimate, este după noi, un Jeep cu ștaif. Este cel mai bizar 4×4 un amalgam de rafinament, performanță și prestanță unică.






