Japonezii vor să construiască un avion alimentat cu baterii



O echipă de cercetători japonezi vrea să trimită în atmosferă un om la bordul unui avion cu elice alimentat de 100 de baterii de tip AAA, similare celor folosite la diverse aparate electronice, informează AFP.
Această încercare neobișnuită, pregătită de grupul Matsushita împreună cu două universități nipone, vrea să demonstreze potențialul bateriilor cu oxidril.
Acestea sunt, potrivit companiei Matsushita, superioare tradiționalelor baterii alcaline în ceea ce privește durata de utilizare și sunt recomandate în mod special motoarelor „energivore”.
Acest tip de baterii utilizează oxihidroxizi pentru a genera o tensiune crescută și sunt concepute după o tehnică nouă de fabricație, care permite introducerea unei cantități crescute de electroliți. Comercializate pentru alimentarea aparatelor foto digitale sau a altor aparate electronice, bateriile au fost deja supuse unor teste de laborator pentru proiecte mai ambițioase.
Matsushita pretinde că a reușit propulsarea unui tip de minivehicul pentru o persoană folosind acest tip de baterii.
Viitorul motor pentru aparatul de zbor, ale cărui caracteristici nu au fost încă dezvăluite, va fi prezentat în cadrul unei expoziții, în vara acestui an.