Jandarmul și prietenul acestuia care au jefuit trei cetățeni pakistanezi la Timișoara, arestați



Jandarmul din Timișoara și un prieten al acestuia care au jefuit trei cetățeni pakistanezi cazați la o pensiune din municipiu au fost arestați preventiv, sâmbătă seară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Timiș, Mirela Drăghicioiu, a declarat că sâmbătă seară Judecătoria Timișoara a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele celor doi bărbați.
„Atât jandarmul, cât și prietenul acestuia au fost duși în fața procurorilor, pentru audieri. Sâmbătă seară Judecătoria Timișoara a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor doi”, a spus Drăghicioiu.
Cei doi sunt cercetați pentru tâlhărie, iar jandarmul este cercetat și pentru uzurpare de calități oficiale.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, jandarmul, alături de un prieten al său au prinși în flagrant în timp ce jefuiau trei cetățeni pakistanezi cazați la o pensiune din Timișoara.
„Două persoane au intrat în pensiune, prezentându-se ca fiind polițiști și motivând că au de făcut verificări în legătură cu cetățeni străini cazați acolo. Au intrat în camera unde erau cazați cei trei pakistanezi, unde, folosindu-se de amenințări cu acte de violență, au încercat să îi deposedeze de banii și bunurile pe care le aveau asupra lor. Negăsind bani, au luat telefoanele mobile ale celor trei, moment în care au fost surprinși de polițiștii Biroului de Investigații Criminale. Cei doi suspecți au fost duși la audieri la poliție, urmând să fie făcute cercetări pentru tâlhărie și uzurpare de calități oficiale”, declara purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Mădălina Mezdrea.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, jandarmul prins în flagrant de polițiști a demisionat.
Reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara precizau că bărbatul era subofițer, iar în momentul incidentului se afla în timpul liber.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliției de Frontieră Timișoara, Mihaela Leș, declara că cei trei cetățeni pakistanezi care au fost jefuiți au forme legale pentru România, fiind înregistrați la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență pentru Refugiați din Timișoara.
La rândul său, cetățenii pakistanezi le-au spus jurnaliștilor, după ce au fost audiați la Poliție, că intenționau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria.
„Suntem un grup organizat, am vorbit cu trei conaționali care au promis că ne vor duce ilegal în Ungaria și care urmau să primească banii de la noi”, a spus unul dintre pakistanezi.
Un alt cetățean pakistanez a povestit cum s-a desfășurat jaful și a ținut să mulțumească Poliției.
„Dacă noi am venit în țara asta să cerem protecția, așa suntem protejați? Una dintre persoanele care a venit la noi în cameră ne-a arătat legitimația de poliție, apoi a început să ne percheziționeze. Am fost bătuți și dezbrăcați complet. A scos arma, ne-a dezbrăcat complet și în repetate rânduri ne-au spus să le dăm banii și dacă noi nu vom da bani, ne vor omorî. Noi mulțumim Poliției. Noi suntem solicitanți de azil și suntem în România de două luni”, a spus un alt pakistanez.