Jandarmii din 62 de unități din țară vor participa, începând din toamnă, la sesiuni de instruire și de testare prin noul sistem informatic E-learning, lecțiile având loc sub formă de videoconferințe.
În cele 62 de unități ale Jandarmeriei Române s-a deschis câte un laborator conectat la rețeaua intranet a Jandarmeriei, dotat cu 20 de computere, o imprimantă și un sistem interactiv audio-video. Astfel, cursanții vor avea acces la 690 de lecții, organizate în șapte specializări și cinci niveluri de pregătire, a declarat, miercuri, adjunctul șefului Jandarmeriei Române, generalul maior Neculai Bontic.
Cursurile vor avea loc cel puțin o dată pe lună, având durata de patru ore, la centrul din Capitală fiind profesorii care vor intra în legătură cu centrele de pregătire din toată țara, prin videoconferință. De asemenea, cursanții vor avea acces la cursurile stocate în biblioteca virtuală, putând să le vizualizeze în laboratoarele din centre.
Sistemul poate crea și verificări la finalul fiecărei lecții, iar în urma evaluării rezultatelor poate formula recomandări pentru perfecționarea cunoștințelor jandarmilor. Testările vor avea loc în cadrul fiecărei unități în parte sau la nivel național, simultan, cu participarea jandarmilor din mai multe structuri.
Proiectul „Implementarea unui sistem de tip E-learning pentru instruirea și perfecționarea continuă a angajaților Jandarmeriei Române” a fost derulat începând din septembrie 2009, în baza unui contract de finanțare din fonduri nerambursabile încheiat cu Ministerul Comunicațiilor. Valoarea contractului este de aproape 20 de milioane de lei, plus TVA-ul suportat de la bugetul de stat.
Programul reprezintă o premieră pentru Jandarmeria Română, fiind primul proiect al instituției finanțat din fonduri structurale, a precizat Niculae Bontic.
În 29 august va avea loc închiderea proiectului, moment din care sistemul va fi pe deplin operațional.