Jandarmii care s-au întors din misiunea în Afganistan au fost decorați de ministrul Radu Stroe



Membrii celui de-al patrulea contingent de jandarmi care s-a întors din misiunea de instruire a forțelor de ordine publică din Afganistan au fost decorați, luni, de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.
Cei 45 de ofițeri și subofițeri jandarmi care au participat la misiunea de instruire a forțelor de ordine publică din Afganistan – NATO Training Mission au primit medalii, decorații și alte distincții în cadrul unui ceremonial care a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, i-a felicitat pe militarii români pentru profesionismul de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunii.
„Momentul de astăzi este mai mult decât o ceremonie de decorare a unor militari jandarmi, astăzi dorim să apreciem curajul și să dăm exemple. Trăim într-o societate din ce în ce mai săracă în exemple personale, dar în această lume Jandarmeria Română reușește permanent să aducă înaintea noastră oameni deosebiți, oameni cu caractere puternice”, a spus Radu Stroe.
Ministrul a adăugat că operațiunile desfășurate de militarii români au demonstrat că România are resurse umane pregătite și specializate pentru astfel de misiuni internaționale.
„Pentru fiecare militar, o misiune în Afganistan este testul care dă dovada pregătirii profesionale, a dăruirii și spiritului de sacrificiu. Pentru Jandarmeria Română și Ministerul Afacerilor Interne, misiunea adusă acum la bun sfârșit este o carte de vizită onorabilă”, a adăugat Radu Stroe.
La rândul său, comandantul contingentului, maiorul Dragoș Buzoianu, a amintit faptul că jandarmii români au fost apreciați de reprezentanții instituțiilor internaționale partenere pentru modul în care și-au îndeplinit misiunile.
La finalul ceremoniei, maiorul Dragoș Buzoianu i-a dat ministrului Radu Stroe drapelul arborat pe timpul desfășurării misiunii, în bazele NATO.
Jandarmii români au executat în Afganistan misiuni de instruire și mentorat, beneficiari fiind ofițerii nou-înființatei poliții afgane.
Începând din 28 aprilie 2011, potrivit unei hotătâri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, patru contingente, care însumează 245 de jandarmi, au participat la misiunea de instruire NATO Training Mission a forțelor de ordine publică din Afganistan.
Aceasta a fost prima misiune desfășurată de Jandarmeria Română sub egida NATO, în contextul în care, până la acel moment, jandarmii plecau în misiuni internaționale sub egida ONU și a Uniunii Europene, a precizat Ministerul Afacerilor Interne.