Jandarmii au intervenit în forță, miercuri după-amiază, în rândul protestatarilor din localitatea Siliștea, pentru a elibera șoseaua pe carte aceștia o blocaseră, mulți dintre manifestanți fiind bruscați și luați pe sus de forețele de ordine, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Celor peste 200 de jandarmi mobilizați încă de miercuri dimineață la Siliștea, în județul Vaslui, unde au loc proteste față de explorarea gazelor de șist, li s-au alăturat alți 50 pentru a-i ajuta să elibereze drumul județean blocat de manifestanți.
Un reprezentant al Jandarmeriei a încercat să le explice oamenilor că încalcă legea, solicitându-le să elibereze zona.
„Este un moment extrem de dificil, dumneavoastră sunteți exponenții încălcării legii, vă rugăm să eliberați zona, facem apel la rațiuni și calm. Blocarea unui drum public este o ilegalitate și vrem să-l redăm circulației”, a spus reprezentantul Jandarmeriei.
În pofida apelului forțelor de ordine, manifestanții nu au deblocat drumul, între aceștia fiind și copii care s-au așezat pe șosea, astfel încât jandarmii să nu intervină.
Manifestanții scandează „Murim, luptăm, Pungeștiul îl apărăm”, „Hoții”.
La un moment dat, jandarmii au decis să intervină în forță și s-au folosit de o mașină a Ambulanței pentru a-și crea culoar și a-i dispersa pe manifestanți.
În timpul intervenției, mai mulți protestatari au fost bruscați și luați pe sus de către forțele de ordine, care au renunțat însă la folosirea ambulanței, după ce unii dintre manifestanți s-au așezat pe jos, în genunchi, în fața forțelor de ordine.
La ora transmiterii acestei știri, manifestanții se află față în față cu jandarmii, scandând în continuare „Plecați acasă”, în timp ce forțele de ordine încearcă să negocieze cu oamenii.
Protestatarii de la Siliștea (Vaslui) au blocat drumul județean, formând un cordon, pentru a împiedica accesul utilajelor în zona de explorare, iar la fața locului a venit și protopopul de Bârlad care le-a transmis oamenilor mesaje de încurajare și a cântat „Cu noi este Dumnezeu”.
Drumul județean din zonă a fost blocat inițial de jandarmi pentru a permite accesul utilajelor, ulterior aproximativ 50 de manifestanți ocupând șoseaua respectivă.
Oamenii au format un cordon pe șosea pentru a împiedica accesul în perimetrul de explorare a unui autotren încărcat cu tuburi din beton care urmează să fie montate în zonă.
Între protestatarii care au blocat drumul județean Vaslui-Gârceni se află și copii, care țin în mâini foi cu mesaje împotriva explorării gazelor de șist.
La protestul de la Siliștea participă aproximativ 500 de persoane.
În timpul manifestațiilor cinci persoane au avut nevoie de îngrjiri medicale după ce li s-a făcut rău. Două dintre acestea au fost preluate de ambulanțe și duse la spital.
Miercuri dimineață, la Siliștea au ajuns două utilaje ale societății care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de șist, însă protestatarii au împiedicat accesul acestora în zonă.
Protestele localniclor din Siliștea au început luni, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parțial, drumul județean ce tranzitează comuna Pungești. Marți, la proteste au fost prezenți și patru preoți de la bisericile din comuna Pungești, toți îmbrăcați în straie bisericești, iar în imediata vecinătate a parcelei deținute de Chevron, oamenii au instalat un cort sub care au dormit pe timpul nopții.
În 3 octombrie, Chevron a obținut autorizație de construire pentru amplasarea în județul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de șist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autoritățile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliștea.