O bătrână din comuna Arbore se va muta în casă nouă datorită jandarmilor, aceștia refecând locuința septuagenarei din fonduri proprii. Minodora Ciobotaru, în vârstă de 74 de ani, văduvă, cu un nepot de 14 ani în întreținere, a rămas pe drumuri ca urmare a inundațiilor din fatidica seară a zilei de 30 iunie, casa din chirpici în care locuia fiind luată de puhoaie. Aflați în acea perioadă în zonă, unde acordau sprijin pentru înlăturarea efectelor inundațiilor, jandarmii au rămas impresionați de cazul bătrânei, organizând o colectă pentru strângerea de fonduri în vederea refacerii casei din care mai rămăsese doar structura din lemn. Cu materiale de construcții în valoare de 52 de milioane de lei vechi și cu lucrări realizate de meseriașii Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, casa a fost ridicată și amenajată în mai puțin de trei luni, în momentul de față lucrătorii Jandarmeriei mai având de realizat doar câteva retușuri. „Ajutorul acordat acestei femei sărmane nu reprezintă singurul gest pe care-l facem pentru persoanele afectate de inundații, lunar, până la sfârșitul anului, personalul nostru urmând a contribui cu sume de bani pentru sprijinul persoanelor din alte zone ale țării care nu au posibilitățile necesare să facă față acestor încercări”, a declarat colonelul Eugen Șalar, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.





