Rarău

Jandarmi, salvamontiști și călugări, pe urmele unei tinere care fugise de la schit



O tânără în vârstă de 27 de ani cu probleme psihice, care fugise de la slujba ce se ținea la Schitul Rarău, a fost căutată de echipe de salvatori formate din salvamontiști, jandarmi montani și călugări, în cele din urmă fiind găsită la aproximativ un kilometru distanță de lăcașul de cult.
S-a întâmplat vinerea trecută, căutările începând imediat, în condițiile în care era vorba de o tânără cu probleme de sănătate, pe care părinții o luaseră din Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, pentru a o duce la slujbă, la Schitul Rarău.
După ce fata a fugit chiar în timpul slujbei, părinții au încercat să o găsească prin zonă, ajutați de călugări, după care, văzând că nu dau de aceasta, au sunat la 112, apelul fiind înregistrat în jurul orei 12.30.
Salvamontiștii, ajutați de jandarmii de la Postul Montan Câmpulung, dar și de călugări au găsit-o pe fată într-o zonă de pădure, fără vreo problemă de sănătate sau de altă natură.



Recomandări