Acțiune fără succes

Jandarmeria Suceava, câștigătoare în procesul cu un suporter interzis pe stadioane

Manifestările de violență din tribune, aspru pedepsite
Manifestările de violență din tribune, aspru pedepsite

Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a câștigat procesul care i-a fost intentat de unul dintre tinerii pe care i-a sancționat după incidentele din luna septembrie a anului trecut, petrecute pe stadionul Areni, în cadrul partidei dintre Cetatea Suceava și FC Botoșani. Tot scandalul din timpul meciului de atunci a început după ce un tânăr de 21 de ani, Vasile Pașcu, membru al galeriei echipei locale, a aprins o torță în tribună. La scurt timp, acesta a aruncat-o între suporterii din jur. Jandarmii și polițiștii comunitari au intervenit în mijlocul membrilor galeriei, trei dintre ei fiind identificați drept agresori în această încăierare. Dacă tânărul care a aprins torța s-a ales cu dosar penal, cei trei au fost sancționați contravențional cu 700 de lei, împotriva lor dispunându-se și interdicția de a intra pe orice stadion din România timp pe 6 luni de zile.
A fost singurul care a contestat decizia jandarmilor Doi dintre tinerii amendați au acceptat în cele din urmă măsura, în timp ce al treilea, Vasile Andrei Nichitean, s-a hotărât să o conteste, deschizând acțiune împotriva Jandarmeriei la Tribunalul Suceava. Luna trecută, instanța a respins însă plângerea acestuia ca nefondată. În momentul de față oamenii legii așteaptă o informare cu privire la un eventual recurs al reclamantului, în caz contrar urmând să intre imediat în vigoare măsura interzicerii accesului pe stadioane timp de șase luni de zile.
De precizat că dosarul tânărului care a aruncat torța este încă în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, magistrații de aici urmând să emită, dacă vor considera că este cazul, o interdicție de pătrundere pe stadion.
Măsurile împotriva celor patru tineri au fost luate în baza proaspetei legi privind combaterea violenței în arenele sportive.

Recomandări

Cifrele din Suceava bat scenariile fataliste care avertizau că nu mai este interes pentru cariera de polițist sau jandarm

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți