Încă o șansă

Jandarmeria scoate la concurs 10 posturi de subofițeri

Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava scoate la concurs 10 posturi de subofițeri operativi, toate destinate bărbaților. Cei care doresc să îmbrace uniforma de jandarm se pot înscrie la concurs începând de luni, 3 septembrie, și au ca dată limită ziua de vineri, 7 septembrie. Așa cum s-a întâmplat și la precedentele concursuri, candidații vor trebui să treacă de trei probe: psihologică, fizică și scrisă. Deocamdată nu s-a stabilit cu exactitate data la care se vor desfășura probele, însă, cel mai probabil, acestea nu vor debuta mai repede de începutul lunii octombrie. Până la această dată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a organizat 8 concursuri pentru civilii dornici să îmbrace uniforma de jandarm. De fiecare dată, concurența a fost mai mult decât acerbă. La ultimul concurs, desfășurat în luna aprilie, cele două posturi de subofițer pentru femei au stârnit interesul a nu mai puțin de 43 de doamne și domnișoare. La ultima probă, cea scrisă, nu au mai ajuns însă decât 5 candidate, restul de 38 picând la proba psihologică sau fizică. Nici la posturile pentru bărbați situația nu a fost cu mult diferită. Pentru cele 23 de locuri de subofițer scoase la concurs s-au înscris 139 de candidați. La probă scrisă aveau să ajungă însă numai 59 dintre cei înscriși la start.

Recomandări

Peste 400 de dascăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani
Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

22 de candidați pe un loc, la concursul pentru un post de asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava