Actorul american Jamie Foxx va juca rolul unui criminal schizofrenic în thrillerul „Kane & Lynch”, inspirat dintr-un joc video, informează Reuters.
Foxx îl va avea ca partener pe Bruce Willis, iar regia va fi asigurată de Simon Crane. Compania Nu Image/Millenium finanțează și produce acest proiect cinematografic, iar de distribuirea lui se va ocupa compania Lions Gate. Scenariul este scris de Kyle Ward.
Filmul prezintă povestea lui Kane, interpretat de Bruce Willis, un condamnat la moarte, care, alături de criminalul schizofrenic Lynch, interpretat de Jamie Foxx, are la dispoziție doar câteva ore pentru a găsi un dispozitiv secret care a fost furat și care valorează o avere.
Jocul video cu același nume a fost conceput de IO Interactive și comercializat de Eidor Interactive.
Jamie Foxx a câștigat premiul Oscar în 2005, pentru rolul titular din filmul biografic „Ray”, unde l-a interpretat pe Ray Charles. Actorul a mai jucat în „Dreamgirls”, „Regatul” și musicalul „Soloist”, bazat pe povestea adevărată a unui geniu muzical, Nathaniel Ayers, care s-a îmbolnăvit de schizofrenie și a ajuns să cânte la vioară și violoncel pe străzi. De asemenea, el a lansat două albume muzicale, „Unpredictable” și „Intuition”.
Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariția în serialul de televiziune câștigător al unui premiu Emmy – „Maddie și David”. Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acțiune, precum celebra serie „Die Hard”, „Ultimul samaritean”, „Pulp Fiction” și „Șacalul”.