Jaguar a făcut o pasiune pentru mașinile grand tourer (GT) încă din 1975. Atunci industria britanică dădea lumii excepționalul XJS, un automobil luxos cu aspect sportiv și un motor neobișnuit de mare – în configurație V12 – la acea vreme, capabil să imprime o viteză de top de peste 250 de kilometri pe oră.
Tradiția este continuată din 1996 de seria XK, un alt vehicul care a marcat o premieră: introducerea primului motor V8 pe un model Jaguar. Axat în special pe sublinierea caracterului sportiv și mai puțin pe cel al nivelului de lux, noul XK respectă rețeta de bază a unui GT, creat pentru un singur scop: înalta performanță. În ultimii șapte din cei 12 ani de carieră, XK a fost la originea mai multor ediții speciale, mai exact patru ediții limitate, ce s-au evidențiat prin stil, dinamică și prestație.
Spre deosebire de alți ani acum iubitorii de modele GT au șansa de a intra în posesia celui mai rapid Jaguar din toate timpurile. Denumit XKR-S, agresivul coupe utilizează același motor V8 de 4.2 litri și 416 cai putere, dotat cu compresor volumetric la fel ca și XKR, dar dezvoltă o viteză superioară acestuia cu 30 km/h, ce ajunge la 280 km/h. Diferența nu este dată de cine știe ce modificare de ordin tehnic, ci de simplul fapt că XKR are viteza maximă limitată la 250 km/h.
Este la fel de adevărat că Jaguar și-a înzestrat vehiculul GT cu un tren de rulare revizuit (suspensii variabile -CATS, frâne, amortizoare) și o aerodinamică îmbunătățită. Demarajul până la 100 de kilometri pe oră este identic: 5.2 secunde. Probabil felina din Albion putea ataca chiar și câteva reprezentante ale clasei supercar, dacă nu ar fi împiedicat să se desfășoare după bunul plac.
Modelul măsoară 4.79 metri lungime iar interiorul cu o configurație de 2+2 locuri se încadrează în limitele de confort impuse acestei clase care oricum nu excelează în nici un caz la capitolul spațiu. Sistemul de frânare are în componența sa discuri ventilate cu diametru de 400 mm pe puntea față și 350 mm pe puntea spate. Jantele de 20 inch realizate din aluminiu forjat, modificările aduse grilei și spoilerului frontal, plus apariția unui difuzor integrat în spoilerul spate întregesc imaginea generală a vulcanicului GT.
Garda la sol este coborâtă cu 10 mm comparativ cu cea a suratei XKR, iar scaunele și bordul, consola centrală și panelul ușilor sunt îmbrăcate în piele fină de culoare neagră.
Pe lista de dotări descoperim lămpi dual-xenon, DVD cu ecran de 7 inch și conectori pentru iPod și USB. Considerat un model special, Jaguar XKR-S este produs în 200 de exemplare, toate comercializate doar în Europa. O jumătate dintre acestea sunt rezervate pieței germane, aici unde puternicul grand tourer costă 116.900 euro.