Jaguar construiește un rival pentru Porsche Panamera



Jaguar XF
Jaguar XF

Jaguar este ultimul producător care își manifestă dorința de a scoate pe piață un sedan sportiv cu alură de coupe. Inspirați de succesul celebrului Mercedes CLS dar și impulsionați de reprezentanții „noul val”, britanicii consideră că au capacitatea necesară de a construi chiar mai bine un astfel de model. Nimic mai potrivit pentru o marcă ce îmbină sportivitatea cu eleganța unui produs premium.
Jaguar va intra în clubul select al celor mai rafinate automobile sport din lume: Maserati Quattroporte, Porsche Panamera, Aston Martin Rapide și viitorul Audi A7.
Informațiile privind data apariției sunt destul de vagi, însă, potrivit unor surse interne, Jaguar și-a propus ca cel mai târziu în 2012 să își concretizeze proiectul.
Noul sedan sportiv cu linii de coupe va utiliza două din propulsoarele sedanului de succes XF. Potrivit unor surse interne, gama va fi formată dintr-un V6 de 3,0 litri și o unitate pe benzină V8 de 5,0 litri pe injecție directă preluată de la viitoarea versiune sportivă XF-R.
Deși nu există o dată concretă în ceea ce privește lansarea, se pare că aceasta ar putea avea loc chiar anul acesta.
Modelul urmează să înlocuiască actuala generație XJ fabricată fără întrerupere din anul 1968, însă nu este exclus ca acesta să întregească linia de automobile Jaguar, fiind un model de sine stătător, așa cum este și cazul rivalilor săi CLS și Panamera.