Patronul unor case de schimb valutar din centrul Sucevei a fost jefuit, vineri seară, în curtea casei în care locuiește, din comuna Ipotești, tâlharii luându-i suma de 70.000 de dolari SUA și 20.000 de lei. Jaful de la sfârșitul săptămânii trecute este al cincilea de acest gen comis în județ asupra valutiștilor, anchetatorii bănuind că, în cel puțin trei dintre cazuri, e vorba de aceiași autori.
Tâlharii au sărit gardul vilei Vineri, în jurul orei 18:15, Daniel Andronic, în vârstă de 34 de ani, administrator al unei societăți comerciale ce are ca principal obiect de activitate schimbul valutar, s-a întors la domiciliu, la vila sa din Ipotești.
Avea asupra lui o sumă considerabilă de bani, ridicată de la cele două puncte de lucru pe care le are în zona Pieței Agroalimentare din centrul municipiului Suceava.
După ce a parcat mașina în curtea locuinței, două persoane necunoscute au sărit gardul proprietății acestuia și, prin violență, l-au deposedat de geanta în care avea banii.
Surse judiciare ne-au mărturisit că ar fi vorba de nu mai puțin de 70.000 de dolari SUA și 20.000 de lei.
Potrivit poliției, mare parte din vină o are chiar păgubitul, care nu a respectat prevederile Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Din informațiile noastre, Daniel Andronic s-a luptat cu agresorii și a reușit să rețină semnalmentele acestora.
Atacat în centrul Fălticeniului În urmă cu aproape o lună, un alt valutist avea să fie tâlhărit chiar în centrul municipiului Fălticeni, ziua în amiaza mare.
Pe 24 noiembrie, în jurul orei 14.45, Ionel Popa (49 de ani) se îndrepta spre mașina pe care și-o lăsase parcată pe Bulevardul Revoluției, în momentul în care trei tineri necunoscuți l-au bruscat și i-au smuls o borsetă în care avea nu mai puțin de 24.000 de lei.
Jaf în scara blocului Tâlharii valutiștilor au mai făcut o victimă la Fălticeni.
Viorel Acârnăresei, din aceeași localitate, a fost jefuit în noaptea de 29 spre 30 septembrie a.c., la câțiva pași de locuința sa.
Aproape de miezul nopții, Acârnăresei se îndrepta spre apartamentul situat la etajul doi al unui bloc din Fălticeni. La scurt timp după ce a intrat în scara blocului, în timp ce se afla la etajul unu, a fost atacat de doi indivizi care i-au smuls geanta în care avea nu mai puțin de 70.000 de euro și 26.000 de lei.
Doi valutiști jefuiți și la Suceava Seria jafurilor a început în luna februarie a acestui an, la Suceava.
Un bărbat care se ocupă cu schimbul de valută la negru a fost tâlhărit la ieșirea din scara blocului în care locuiește, situat în zona Oituz a municipiului Suceava.
O persoană necunoscută l-a lovit cu putere și i-a luat 15.000 de euro și 3200 de lei.
În buzunarele tâlharilor au ajuns și cei 12.000 de dolari SUA, 12.000 de euro, 27.000 de lei care se aflau în borseta lui Dumitru Ilaș (41 de ani), un alt valutist din municipiul Suceava. Acesta a fost jefuit în seara zilei de 29 august, în gangul de lângă clădirea CEC de pe strada Curtea Domnească, de către doi indivizi rămași neidentificați, care l-au luat la bătaie, nu înainte de a-i pulveriza în față câteva jeturi de spray iritant-lacrimogen.
Potrivit unor surse judiciare, în trei dintre aceste cazuri există indicii serioase să se bănuiască că ar fi vorba de aceiași autori.
Cercetările au fost preluate de judiciariștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava.




