Izvorul Tămâduirii

În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Între sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului și cea a Adormirii sale, sărbătorim tocmai ceea ce o distinge de celelalte femei, și anume faptul nașterii Tămăduitorului lumii, devenind astfel Izvorul cel binecuvântat de Dumnezeire pe acest pământ.
Numele de Izvorul Tămăduirii amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. A întâlnit un orb rătăcit, care l-a rugat să-i dea apă și să-l călăuzească spre cetate. La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apă tulbure, potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon a făcut întocmai, iar orbul a început să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. La rândul său, împăratul Justinian (527-565) care suferea de o boală grea și s-a vindecat după ce a băut apă din izvor a construit o biserică și mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni, molime și alte suferințe.
În această zi, la biserici se oficiază slujba de sfințire a apei, sau Aghiazma Mică, pe care oamenii o beau dimineața, sau stropesc casele, pentru întărire trupească și sufletească, pentru îndepărtarea relelor ce vin asupră-le.
Omul nu este creat spre pierzare, ci spre îndumnezeire, spre vindecare. Dar vindecarea nu lucrează în toți la fel. Hristos întreabă mulți bolnavi ai timpului Său: “Vrei să te vindeci?” sau “Crezi că te pot vindeca?”. Așadar, trebuie să o și dorești. Apostolii au fost trimiși în lume în numele Lui, nu în numele lor. Cu numele lui Hristos aceștia vindecau bolnavii, nu prin puterea lor proprie.
Această sărbătoare are semnificație deosebită pentru creștinul care nu așteaptă mântuirea stând acasă, spunându-și că preotul trebuie să se roage pentru el, și astfel, să-i câștige mântuirea sufletului. Pentru credinciosul adevărat, orice sărbătoare are semnificații profunde: zi de odihnă trupească și întărire sufletească, zi închinată Domnului, moment de reflecție, timp de mulțumire și de slavă aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile primite.
După momentul sărbătoririi Învierii Domnului, a cincea zi sărbătorim pe Maica Domnului ca ceea ce este adevăratul Izvor al Tămăduirii. Ea este cea care, Născătoare de Dumnezeu fiind, naște pe Tămăduitorul lumii – Hristos. Prin consecință logică, ea, Fecioara Maria, nu poate fi decât Izvorul Tămăduitorului.
Vedem în natură râuri, fluvii sau mici izvoare. Apa este aceeași pentru că și Creatorul este același. Locurile și gustul diferă. Din stâncă, sau din sol mâlos, apa iese la suprafață spre binecuvântarea oamenilor. Nu toată apa este bună de băut, așa cum este ea, dar poate da hrană oamenilor (pește de apă sărată). De aceea, atunci când se găsește un izvor cu apă bună de băut, este însemnat, tocmai pentru a se bucura și alții de el.
Hristos Dumnezeu nu putea să ascundă tocmai izvorul din care S-a întrupat în această lume spre tămăduirea noastră. Nu putea acoperi Izvorul din care El s-a adăpat și să lase oamenii neștiutori cui datorează atâtea și atâtea binecuvântări care ni s-au făcut prin El.
Așa cum însemnăm un izvor cu apă bună, tot așa trebuie să însemnăm în sufletele noastre și ziua în care o sărbătorim pe Maica Domnului ca ceea ce ne este tuturor Izvor de tămăduiri. Dumnezeu să ne binecuvânteze cu înțelepciune pentru ca niciodată să nu uităm de cea care ne este izvor de binecuvântare, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu.