Astăzi este sărbătoarea luminată numită „Izvorul Tămăduirii”. Această sărbătoare dedicată Maicii Domnului este strâns legată de sărbătoarea Învierii. Este foarte importantă, întrucât ne arată poziția și rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.
Odată cu primul Paște, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândește pretutindeni sămânța vieții și a învierii.
Sărbătoarea de astăzi ne amintește de o minune săvârșită prin apa unui izvor, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Peste acel izvor, s-a construit o biserică numită „Izvorul Tămăduirii” și multe minuni s-au săvârșit acolo spre bucuria celor bolnavi și îndurerați.
Acest izvor material ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre, pe Maica Domnului, la care găsește speranță, mângâiere și încurajare tot sufletul întristat și necăjit.
Prezența Maicii Sfinte în Biserică ne conferă calitatea de prunci ai ei și frați ai Domnului
Zadarnic au dorit drepții Vechiului Testament să-L vadă pe Izbăvitorul Cel făgăduit, Care să zdrobească pe șarpele cel cumplit. Zadarnic a curs sângele țapilor și vițeilor în curțile templului lui Solomon. Pământul se putea tângui pentru Dumnezeul pierdut: „L-am căutat, dar nu L-am aflat. L-am strigat, dar nu mi-a răspuns” (Cânt. 5, 6).
Însă, așteptarea și nădejdea patriarhilor, drepților și proorocilor se împlinește, pentru că zorile mântuirii se arată prin Preacurata Fecioară Maria din Nazaretul Galileei. De aceea, o numește Biserica „luceafăr de dimineață”, căci precum luceafărul vestește apropiata venire a soarelui, tot așa nașterea Fecioarei a vestit apropiata venire în lume a Soarelui dreptății, Hristos Domnul.
La praznicul Nașterii Preacuratei, creștinii cântă așa: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru; și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică”.
Maica Domnului este aceea care prin viața ei neprihănită a pregătit ospățul împăcării noastre cu Dumnezeu. Ea este Mireasa Duhului Sfânt, care L-a purtat în pântece pe Acela Care ne-a deschis raiul, pe Hristos Care cu însuși sângele Său ne-a curățit ca să slujim Dumnezeului Celui viu (cf. Evr. 9, 12-14).
Pentru că este Mama lui Iisus, a putut deveni și Mama noastră. Și precum și-a îndeplinit bine rolul de Mamă față de Fiul ei dumnezeiesc, tot așa își îndeplinește acum datoria de Mamă față de noi toți, fiii ei. Aceasta o face în Biserică, unde Maica Domnului ocupă locul central, așa cum s-a întâmplat în ziua de Rusalii, când, Duhul Sfânt pogorându-Se, ea se afla în mijlocul Apostolilor.
Dacă Biserica e Trupul lui Hristos, ea e inima lui Hristos, e centrul vieții create, punctul de întâlnire a cerului cu pământul. Prezența Maicii Sfinte în Biserică ne conferă calitatea de prunci ai ei și frați ai Domnului, „că dacă Domnul nu Se rușinează să ne numească frați ai Săi, oare se va rușina Maica Domnului să ne numească fiii ei?” – întreabă Nicolae, mitropolitul Krutițelor.
Icoana Sfintei Treimi o are în față pe Fecioara Maria, care rămâne de-a pururi nedespărțită de Fiul ei, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar pe bolta bisericilor sunt reprezentate cele două mari scaune împărătești, al Fiului în cupola turlei, al Mariei în cupola Altarului, al Pantocratorului și al Panaghiei. Căci Fecioara Maria este steaua ce vestește Soarele dreptății – Hristos.
Atâta vreme cât El păstrează trupul luat din Fecioara Maria, această Mamă a Lui participă alături de Fiul ei la suferința omenirii, ușurându-o. Spre a ne convinge de puterea formidabilă pe care o are ea în fața tronului Dumnezeirii, este suficient să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Damaschin, care zice: „Tu, Preasfântă Fecioară, ești mai de preț decât întreaga creație, că doar din tine singură Creatorul a primit pârga firii noastre omenești. Trupul Său l-a făcut din trupul tău, sângele Său din sângele tău.
Dumnezeu S-a hrănit cu laptele tău, iar buzele tale au fost atinse de buzele lui Dumnezeu”. De aceea, pe pământ pentru credincioși, Maica Domnului este „haina celor goi de îndrăzneală”, fiind însă și „podul care trece la cer pe cei de pe pământ”.
Între cer și pământ, între Dumnezeu și om, Maica Domnului este „bunăvoirea lui Dumnezeu către noi cei muritori…, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu”. Iar sus la tronul slavei dumnezeiești, aceeași Maică Sfântă este „îmblânzirea Judecătorului Celui drept, iertarea multor greșiți și adevărata picătură care risipește mânia lui Dumnezeu” față de cei păcătoși. În ziua Judecății, Maica Domnului va sta în genunchi înaintea Fiului ei și va zice: „Doamne, Dumnezeule și Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar de a greșit, dar pururea a cerut să mă rog Ție; deci iartă-l și fă cu el milă!”.
Dreptul Judecător o va asculta pentru că „mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului”. Părinții Sinodului ecumenic din Efes (431) ne-au învățat să ne adresăm Preacuratei astfel: „Preasfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii!”.
Încă din primele veacuri, Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în lumea creștină, care o socotește cea dintâi rugătoare și mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi. Pictorii se inspiră din cea mai ideală frumusețe pentru ca s-o zugrăvească și îngenunchează când îi pictează fața. Poeții îi dedică cele mai adânci și mai sublime versuri. Oratorii și scriitorii bisericești, precum și Sfinții Părinți, în scrierile și cuvântările lor, se întrec spre a-i împleti cele mai frumoase cununi de laudă.
Națiunile, țările, orașele, cetele călugărești, familiile creștine, credincioșii o aleg ocrotitoare a lor pe aceea care este „plină de har” și „binecuvântată între femei”. Se cuvine să o iubim pe Maica Sfântă, conștienți că, în taina plină de bucurie a maternității sale, noi, fiii ei, aflăm izvorul încrederii și al speranței noastre.
Poporul român, care s-a născut creștin, aduce la picioarele Maicii Domnului cele mai sfinte sentimente de recunoștință pentru felul în care a lucrat ea în mijlocul acestui neam. Românii adevărați simt în Preacurata Fecioară o adevărată Maică, la care pot să-și plângă durerea și să-și spună toată nevoia și necazul. În această privință, părintele Gala Galaction grăiește astfel: „Aceasta este mana duhovnicească cu care s-a hrănit neamul nostru, în veacurile zbuciumatei sale epopei.
Preasfânta Fecioară este pentru noi, creștinii, Maica iubirii, iertării și milei
Pe Născătoarea de Dumnezeu cu dumnezeiescul Prunc la sân au zugrăvit-o de-a pururi iconarii noștri, au învăluit-o în nori de tămâie și de rugăciune preoții noștri, au privit-o în catapeteasmă părinții noștri, au ținut-o sub căpătâi mamele noaste, au iubit-o și au sărutat-o copiii noștri, au implorat-o și au preacinstit-o neam de neamul nostru.
Așa ne-au dat-o Apostolii străvechi, care ne-au venit de peste Dunăre și din Bizanț. Așa ne-a învățat Biserica dreptmăritoare a Răsăritului. Așa s-a închegat psihologia noastră și evlavia noastră”.
În aceste vremuri tulburi, Preasfânta Fecioară este pentru noi, creștinii, Maica iubirii, iertării și milei. Dacă omenirea este incapabilă să-și găsească drumul de întoarcere la Dumnezeu, dacă în lume se acumulează forțele distrugătoare ale răului și ale morții, dacă nesiguranța și frica marchează scurgerea zilelor noastre, să privim încrezători la Maica noastră din ceruri.
Ea se apleacă astăzi asupra acestei generații bolnave, cu iubirea pe care o mamă o are față de fiii cei mai neajutorați și expuși pericolelor. Ea privește astăzi cu durere la mulțimea nesfârșită a celor păcătoși, la tinerii amăgiți și trădați de societatea actuală, la adulții deveniți sclavi ai egoismului și ai urii, la fiii Bisericii deveniți căldicei din cauza indiferenței și a necredinței, și tuturor le spune: „Eu sunt Mama speranței voastre!”.
Cu mâinile sale neprihănite adună toate suferințele și imensa mizerie a omenirii și le prezintă la Fiul ei dulce, ca Acesta să coboare asupra lumii fluviul iubirii Sale îndurătoare.
Binecuvântată să fie Preasfânta Fecioară, care ni L-a adus pe Domnul în lume, al cărei pântece curat s-a făcut vas al infinității dumnezeiești. Slăvit să fie Fiul ei biruitor, Care a rânduit-o pe Născătoarea de Dumnezeu ca Mamă bună și iubitoare a tuturor creștinilor. Să ne bucurăm că Domnul Înviat a luat-o lângă Sine pe Maica Sa, care este o adevărată Apărătoare în nevoi și un adevărat Izvor de binefaceri.
De aceea, Biserica îi cântă: „Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri aducem noi robii tăi. Ca una ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să-ți cântăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”. Iar în această zi de sărbătoare, Biserica îi cântă: „Cu adevărat tu ești izvor de apă vie, Stăpână! Că bolile cele cumplite ale sufletelor și ale trupurilor le speli numai cu atingerea ta, ceea ce ai izvorât pe Hristos, apa de mântuire”.
„Bucură-te, Stăpână, ceea ce ești Izvorul apei vieții cel nesecat!”
Să nu ne descurajeze uscăciunea care cuprinde astăzi lumea păcătoasă, că Maica Domnului răspândește pretutindeni roua iubirii sale materne. Dacă ura însângerează străzile noastre, dacă păcatul îngheață inimile multora, iar lumea se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, să privim spre Domnul Înviat și spre Maica Învierii.
Poetul Ioan Alexandru spune: „Maica și Pruncul sunt de ajuns/Acest pământ în veci să fie uns”. Această ungere cerească am primit-o toți care ne-am adunat astăzi în acest locaș de închinare, luând parte la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Am adus la picioarele Preacuratei toate nevoile, durerile și lacrimile noastre. Maica Domnului, care este bucuria celor necăjiți, cu siguranță ne-a auzit și va mijloci pentru noi înaintea Altarului ceresc.
De aceea, îi mulțumim pentru ocrotirea ei și-i zicem: „Bucură-te, Stăpână, ceea ce ești Izvorul apei vieții cel nesecat!”.
(Sursa: Doxologia.ro)
