„Izvorul succeselor”

„Izvorul succeselor”
„Izvorul succeselor”

Presa veche 4 mai cu foto MUNCITORI FORESTIERI (2)
Cooperativa „Viitorul Burdujeni”
Cea mai veche cooperativă din județ «Viitorul Burdujeni», care a dat pâine întregii regiuni sucevene în timpul de restriște dela 1914-1916, creând mai apoi două puternice cârciumi și prăvălii românești, a trebuit să cunoască indiferența, dacă nu și ceva mai rău, a unor conducători, care la 1934 erau gata s’o lichideze. Noroc de’o mână de oameni și de un contabil entuziast, care și-au oferit servicii gratuite numai să pună cooperativa pe roate. Iar azi, când refăcută și cu puteri noi ar vrea să-și reia avântul și dezvoltarea de odinioară, consiliul unei surori, «Banca Populară», în adăpostul căreia se adăpostește cu plată, îi refuză «Viitorului», încheierea localului, preferând să-l dea unui croitor evreu, decât unei instituții românești, deși aceasta oferă preț egal”.
„Suceava”, Anul II, nr. 29, Mai 1936.
„Izvorul succeselor”
La parchetul 43 Piua lucrează o brigadă complexă cu plata în acord global. Brigada are în dotare coloană proprie, două ferăstraie mecanice, un funicular și o instalație de încărcare cu cablu. Muncitorii sînt repartizați pe faze și operațiuni. Drujbiștii doboară și secționează arborii iar cei de la coloana proprie corhănesc lemnul pînă la stația de încărcare a funicularului. Pentru ca instalația pe care o deservesc (funicularul) să funcționeze cu întreaga capacitate, muncitorii se îngrijesc să existe un stoc permanent de bușteni. În prezent este asigurat un stoc de aproximativ 1.000 m.c. lemn. Zilnic, înainte de a porni instalația, se controlează cu foarte multă atenție traseul și se remediază operativ orice defecțiune constatată”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5100, Suceava, Miercuri 6 mai 1964.

Recomandări

Parteneriat încheiat între Jandarmeria Suceava și Garda Națională a Ucrainei pentru conservarea ariilor naturale protejate

SPRIJINIREA EFICIENȚEI ENERGETICE ȘI A GESTIONĂRII INTELIGENTE A ENERGIEI ÎN CLĂDIREA PRIMĂRIEI ADÂNCATA, Cod SMIS: 140068