Da!… Izmeneala cu pricina e atât de incurabilă și de stridentă, încât nu m-aș mira ca, într-o zi, DEX-ul să conțină neologismul ”a se tismăni”, în locul lui ”a se izmeni”; de data asta înțelesul ultimului fiind îmbogățit prin cuprinderea altor trăiri precum frica, lașitatea, duplicitatea, negăsirea de sine, ipocrizia, fățărnicia, fala și frustrarea, prin verbele adecvate. Dar de ce scriu eu toate astea?… Fiindcă mi se întâmplă din când în când să dau peste câte o zicere ”sapiențială” a lui Vladimir Tismăneanu: bărbățelul de elită care, din SUA și de la înălțimea închipuitului său tron de hârțoage, dă lecții românilor.
De la început, însă, voiesc să fiu clar!:
Nu sunt printre cei care, dinăuntrul propriei nevolnicii, strigă la cei care au părăsit țara înainte de 1989: ”Să fi stat aici, cu noi, să mâncați salam cu soia!”, ca și cum asta putea fi atunci singura și suprema bravură! Nu!… Nu, fiindcă pentru destui oameni pe care îi cunosc – eu fiind trecut de 70… – împlinirea de sine s-a desăvârșit în România ”aceea”, după cum a continuat mai apoi! În același timp asum deopotrivă că, dacă a pleca din țară ”pentru o viață mai bună” înseamnă doar bani sau glorie, rătăcirea individului e asigurată. Doar că, întrucât pentru mulți confortul și mândria sunt mai importante decât adevărul, ei nu și-o recunosc în gura mare.
Și, drept argument al celor scrise de mine, iată ce declara în 2025 ”pe rețele” bărbățelul Tismăneanu, de Ziua Independenței SUA, făcând o superbă demonstrație de lingușeală și ”proiecție”; adică, în grai psihologic, punând în seama altora exact ceea ce simte, gândește și face el… sau ce și-ar dori să facă, neputând:
”Norocul meu este că, netrăind în România, scriu fără să-mi pese ce va zice X sau Y. Nu datorez nimănui prebende. Îmi place să dăruiesc cel puțin la fel de mult cât mă bucură să primesc daruri. Dintre viciile umane, meschinăria mă indispune poate cel mai tare. De fapt, la egalitate cu fațarnicia. Nu mă interesează rolexurile sau alte obiecte de lux. Bunurile materiale mă lasă rece. Onorurile îmi sunt indiferente. Nu sunt cumpărabil. N-au ce să-mi ofere. Trăiesc de peste patru decenii aici, în Republica fondată în urmă cu 249 de ani. Nimeni nu mi-a impus ce și cum să scriu. Predau cursuri despre dictatori și dictaturi, despre ideologii și utopii, despre democrație și totalitarism. Dacă au existat câteva „reclamații” la adresa mea, ele au venit fără excepție din România. Nu insist. Sunt un om liber. Gândesc ca om liber. Scriu ca om liber. Încerc să transmit și altora acest binefăcător sentiment al libertății. Săptămâna aceasta am discutat cu studenții despre politică și moralitate pornind de la „Summer Meditations” de Havel. Azi, pe zoom, o conversație de aproape o oră cu unul dintre studenți despre apostazia lui Koestler. Astfel îmi place să trăiesc.”
Așadar, să vezi și să nu crezi!… Căci reținând, de pildă, numai încheierea făloasei sale descrieri, mai simplu ar fi fost să discute cu acel student despre propria și… cețoasa sa apostazie! Mai precis, despre pretenția lui la așa ceva. Întrucât și-o cunoaște cel mai bine. Însă… Nu scrisesem eu mai înainte că pentru mulți confortul și mândria sunt mai importante decât adevărul?…
Dar ce face Tismăneanu în prezumțioasa sa mărturisire? Înainte de toate, fără voie recunoaște că, dacă ar locui altundeva, având o simbrie oarecare – observați prețiozitatea termenului ”prebendă” – nu ar scrie liber… Adică, s-ar supune stăpânului plătitor, de dragul banilor… Erou, frate!… Și că, netrăind în România, are mare noroc. Restul preamândrelor sale deșeuri autoadulatoare nu le mai enumăr, ”proiecția” cuprinzându-le prin lipsă.
Ceea ce nu știe – deci, nici nu poate înțelege – Tismăneanu este că el, fiind crescut și „cimentat” într-o familie de evrei activiști comuniști, trăindu-și tinerețea urbană împreună cu beizadelele ”epocii de aur” și beneficiind de studii gratuite în România, nu are cum se ”trezi” în sensul apostazic!… Că mimează cu pricepere apostazia, schimbând doar stăpânul, e cu totul altceva; realitatea asta ținând de interesata libertate a cameleonului.
Trist este că sunt destui români care, în loc să le vadă pe toate astea, primesc cu supușenie lecțiile administrate de bărbățelul de elită Tismăneanu, semn de imaturitate.
Și închei prin ce am scris nu o dată: Când iubești nu pleci: din familia ta, din casa ta, din țara ta… Asta, firește, dacă viața nu-ți e primejduită. Întrucât, dacă pleci, le lași pe mâna altora. Și, privindu-le de la distanță sau la o eventuală întoarcere, e total anapoda să ai pretenții de a le găsi la fel sau mai bine, arătându-ți nemulțumirea ori, și mai rău – cum face Tismăneanu – de la ”înălțime”, disprețul.
Și totuși, legat de ”plecare”, ar fi totuși și o excepție: atunci când vocația personală nu are cum fi împlinită în țara ta, din cauza lipsei instituțiilor de învățământ necesare și când, prin punerea în valoare a ”talanților” personali, omul aduce generoase, necesare și autentice beneficii semenilor la nivel global… Ceea ce, în cazul lui Tismăneanu, nu e cazul!
Și iată cum încă o critică – așa cum mărturisea, de data asta, adevărat – i-a parvenit lui Tismăneanu tot din România.
